Ultimii mayași

O femeie stă în genunchi și strânge în mână corpul inert al puiului de găină pe care l-a decapitat. Lângă picioarele ei e un cuțit cu sânge, iar de jur împrejur un covor din ierburi, încadrat de lumânări. Sunt în Mexic, la biserica catolicilor tradiționaliști din satul San Juan Chamula. Comunitatea de aici este una dintre puținele care păstrează tradițiile strămoșilor mayași.

Am coborât din autocar direct în centrul localității de chamula, cu gândul de a găsi obiceiurile și superstițiile lăsate de mayași. E dimineață de iarnă mexicană și soarele dogorește de când răsare. Piața centrală este împânzită de vânzători ambulanți și copii care fac hărmălaie în jocul lor cu orice.

biserica

Cea mai înaltă clădire din sat e biserica. E verde, înaltă și nu are cruce. Intrarea costă cât două pâini, iar de partea cealaltă a ușii sunt 20 și ceva de sfinți în mărime naturală. În mâini au oglinzi ca să îți vezi sufletul când li te închini.

Aici oamenii sacrifică animale pentru a cere iertarea păcatelor în ceea ce numesc schimb de suflete cu făptura omorâtă. Pe podeaua bisericii, printre ierburi, găini decapitate și lumânări sunt și copii care participă la ritualuri.

carti postale

Despre frică, pox și turiști 

Ca să înțeleg mai bine comunitatea, mă întâlnesc cu Domingo, secretarul de educație al școlii din sat. Domingo este unul dintre cei care a plecat din acest loc ca, după câțiva ani de locuit la oraș, să se întoarcă în satul natal. A venit cu soția, copilul și fetița din cealaltă căsătorie. Locuiește într-o localitate din apropiere și face naveta zilnic, 3 km, până în San Juan Chamula. Datorită lui, cei 600 de copii de aici au acum o școală de ciclu primar.

Ne așezăm sub o umbrelă și bem pox, un fel de tequila din porumb, care seamănă cu țuica. Mayașii o foloseau ca leac – de altfel, în dialectul Tzotzil, pox înseamnă medicament. Domingo spune că sătenii sunt mari băutori de pox – găsesc orice motiv să bea. Se opresc des la una din numeroasele tarabe din jurul bisericii și dau repede pe gât un shot. Deși nu se prea consumă în alte părți, pox-ul e cunoscut de toți mexicanii, care-l asociază cu comunitatea asta de chamula. Un păhărel din lichiorul ăsta combinat cu două beri „pune în cap pe oricine”.

Stăm în stânga bisericii, iar eu fac, din când în când, câte o poză pe ascuns. Oamenii se feresc de poze, le e frică. Odată făcută poza, ei cred că sufletul se imprimă pe imagine și călătorește cu ea. Cu toate acestea, după fiecare gard, e cel puțin un turist care își încearcă norocul să facă o fotografie.

IMG_2290

Domingo surâde mereu în fața aparatului foto. Este printre puținii locului care cred că poza nu le fură sufletul. Îmi spune că pot face poze și în jur, dar cu grijă. Legea nescrisă a locului împuternicește pe oricine să îți ia aparatul sau să te amendeze cu orice sumă cred ei de cuviință.

Nu este de acord cu ostilitatea față de turiști. Pentru el, străinii înseamnă „civilizație și prosperitate” și crede că un călător lasă mereu o părticică din el în locurile pe care le vizitează. Astfel, „locul poate învăța”.

„Turiștii sunt atrași de cultura și obiceiurile noastre. De aceea vin, nu pentru a ne modifica stilul de viață. Schimbarea s-ar produce doar dacă noi am vrea asta”, spune Domingo.

Câțiva copii care vând înghețată vin lângă umbrela noastră. Se urcă pe lada frigorifică și o împing prin împrejurimi pentru a câștiga câțiva pesoși. Îmi propun o afacere: dacă voi cumpăra înghețată, le pot face o poză. Iau o înghețată cu aromă de griș cu lapte și facem târgul.

IMG_2306

Domingo a venit la întâlnire îmbrăcat cu jercui, portul tradițional al comunității. Jercui este o haină albă de lână, care se poartă la sărbători.  Chuj este varianta de culoarea neagră a jercui-ului pe care oamenii o îmbracă în zilele obișnuite când e frig. Bărbatul îmi zice că a împrumutat haina, e prea scump să ai una proprie.

Țesutul unui costum tradițional durează între una și trei luni. Toate costumele sunt făcute din lână de berbec – borrego și costă între 2000 și 4000 de pesos (500-1000 RON) fiecare. Asta e valoarea lor adevărată. În realitate, costumele ajung să se vândă chiar cu 1000 de pesos.

IMG_2583 (1)

În sat, fiecare curte are un loc special pentru berbeci și plante medicinale. Oamenii se tratează acasă cu ierburi, așa cum au învățat de la părinți și bunici. Primul spital a fost construit acum doi-trei ani și e singurul din toată comunitatea de chamula. Aici, aproximativ 70.000 de oameni trăiesc după aceste obiceiuri.

Femeile nasc tot acasă cu moașele. Copilul este cea mai mare bucurie în acest loc. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine, „mai multe mâini în gospodărie”. Secretarul de educație spune că, aici, copiii nu visează – „nu avem iluzii, nici visuri. Părinții ne spun ce să facem și gata”.

Multe mame își alăptează copilul pe stradă.

Multe mame își alăptează copilul pe stradă.

Nici cu relațiile de dragoste, lucrurile nu sunt mai nuanțate: dacă te îndrăgostești, o ceri și o iei. Punct. Nu există nici prietenie, nici logodnă. Intențiile sunt declarate de la început, iar dacă părinții sunt de acord, se face nunta.

Ucenicie pentru a deveni bărbat

Înainte de a deveni capi de familie, bărbații trebuie să muncească gratuit pentru sat timp de un an, el nombramiento. În acel an nu au voie să lucreze pentru propriul câștig mai mult de 35 de zile, restul fiind serviciu social pentru comunitatea-casă.

După acest an, tinerii devin oficial bărbați. Atunci când cresc, aceștia pot alege să rămână în sat și să lucreze pământul (cultivă porumb și fasole) sau să studieze și să se mute la oraș. Altă soluție – pe care mulți o aleg – este să emigreze, mai ales în Statele Unite. În prezent, aproape 30% din populație emigrează.

IMG_2357

Cei din Chamula nu au primar, au guía, cineva care ocupă rol de sfătuitor timp de 3 ani. Următoarea funcție în ierarhia satului este cea de președinte municipal, dar autoritatea este reprezentată de fiecare în parte – oricine poate aplica sancțiuni, dacă comunitatea a hotărât asta.

La sărbători sau la vizite oficiale, bărbații sunt importanți. Doar ei reprezintă autoritatea, soțiile rămân acasă. În alte ocazii, când e de plimbat, de venga mi amor, e altă treabă, spune Domingo. În general, familia se reunește la botezuri sau nunți. Îl întreb pe Domingo ce spune soția sa dacă ajunge amețit acasă. „Dacă ajung liniștit, ce să îmi spună?” și deschide încă o sticlă de suc cu catarama de la cureaua care îi strânge brâul.

Femeile țes, au grijă de copii și zâmbesc amabil. Ele susțin economia satului prin țesut, iar bărbații lucrează pământul. Obiectele de artizanat, mai ales hainele tradiționale, sunt vândute por menureo y menudeo (la bucată sau en-gross) atât în sat, cât și în împrejurimi. În tot Mexicul se întâlnesc femei cu prunci în șaluri atârnate pe spate, care vând obiecte făcute în casă.

IMG_2551

Sărbătoarea satului

Cea mai importantă funcție spirituală din comunitate este cea de mayordomo, omul care are grijă de sfinți. Fiecare divinitate din biserică are un mayordomo. Îndatorirea îngrijitorului ține de la unu la trei ani, iar acesta se asigură ca, de fiecare dată, ziua sfântului său să fie sărbătorită cu surle și trâmbițe.

Sărbătorile presupun multă mâncare și băutură. De muzică se ocupă la banda del pueblo, iar zgomotul este asigurat de cuetes, un fel de artificii improvizate, cu „rolul de a înălța fiecare sfânt”. Și azi se înalță câte un boom. Zgomotele sunt puternice și mă sperie, iar Domingo râde de mine și-mi zice că suenan galan (că sună mișto).

În timp ce zilele sfinților se transformă în sărbători care se întind pe mai multe zile, aici oamenii nu își sărbătoresc zilele de naștere, „pentru că nu sunt speciale”. Așa era în trecut – acum ar sărbători-o, „dar nu sunt bani”.

oameni 2

Mai târziu, când mergem spre casa lui Domingo, vedem doi copii care se joacă cu pietre. Secretarul de educație se întristează și zice că „copiii au nevoie de jucării adevărate. Măcar de-ar avea canicas…”.

La Domingo, îi cunosc soția. Are 19 ani și ține atârnat de o eșarfă un prunc. În spatele ei, o fetiță își ascunde ochii în bretonul des și negru. Mă salută cu privirea în pământ.

familia lui Domingo

Pe iarba încălzită de soare, în fața casei, soacra ei țese în genunchi. Mânuiește cu îndemânare acul cu care împunge des. Alături de ea este o vecină care tocmai a început un costum de damă în războiul de țesut. Niciuna nu vorbește spaniolă, dar îmi strâng mâna și îmi zâmbesc scurt. De fiecare dată când le strig señora, ridică privirea pentru câteva secunde, apoi se întorc la țesut.

În jur nu e niciun zgomot. Domingo scoate încă o sticlă de pox, pentru a ne lua la revedere pe limba lui. Cele trei femei schimbă priviri între ele, fără a spune nimic. Îl întreb de ce nu ni se alătură și îmi răspunde că femeile nu beau. Dau paharul pe gât și îi spun că nu are dreptate.

femei tesand

Revenirea în oraș durează puțin mai mult de o oră cu mașina. Domingo vine cu mine, trebuie să meargă la internet cafe ca să vadă dacă îi vin jucăriile promise copiilor din comunitate. Îmi strânge mâna și merge spre calculatoare și internet.

Andrada visează că hălăduieşte printr-un colţ dubios, îndepărtat de lume. Se trezeşte, îşi face bagajul, cumpără bilet dus şi dusă e.

4 comments

  1. Miruna   •  

    O alta lume…pe lumea aceasta si probabil ca sunt fericiti ca-si pot duce traiul cu ce le-a dat Dumnezeu. Poate ar trebui sa o privim ca pe o lectie de viata.

  2. marcu iulian>iuliana   •  

    imi place acest ziar online/ eu sunt in curs de transformare in femeie/ imi place sa fiu femeie si sa fac un copil/ operatia de sex o voi face in spania

  3. vilcu horia   •  

    mai fratilor, cine este clotilde armand si cu ce scop in romania, o escroaca la inselatorie.

  4. Adriana   •  

    Atat de interesant articolul(bine,Mexicul e locul in care visez de mult sa merg),incat am intrat pe Google Maps si…surpriza!Fix ca-n declaratie!Costume populare cat cuprinde,o banda de lautari,foarte multi copii,foarte multa saracie.Ce m-a impresionat foarte mult,Calle 21 de Septiembre cu fantana publica unde localnicii isi spala rufele in aer liber.Mersi,Andrada!Te urmaresc,esti talentata dar si norocoasa fiindca poti calatori cat vrei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *