Intri cu bemveul pe trotuar. Ești undeva pe Splaiul Unirii. Te oprești foarte aproape de canalul de ciment în care curge Dâmbovița. Deschizi portbagajul şi încerci să scoţi cutia de carton. Nu se mişcă, aşa că o deschizi. E full de carduri clonate şi harduri. Pui mâna pe un card, dar parcă e lipit cu poxipol. Acum doi ani erau aşa uşoare toate lucrurile astea. Vă îmbătaţi, luaţi maşina şi aruncaţi hardurile din mers în Dâmboviţa. O făceaţi la oha, distrugeaţi dovezile râzând. Acum nu mai e timp de caterincă. Eşti singur.
Auzi sirene de-o săptămână, dar poliția nu e nicăieri. Încă. Te ridici din pat şi-ţi strângi hainele într-o geantă de voiaj. Ești într-un hotel din Riga. Piteşti pachetele de euro printre chiloţi. Ce nu încape, doseşti sub tricou, cum te-a învăţat Iulian pe skype. Bagi pula, lui îi e uşor să dea sfaturi de la calculator, nu se duce săgeată afară ca tine. Pe Trifoi l-au prins în Bulgaria când scotea direct de la bancă. Funcţionara l-a mirosit, izchaka edna sekunda, a blocat uşile şi aia a fost, judecată şi un an de pârnaie printre străini.
Nu, Iulian nu-şi ia riscuri d-astea, îl cheamă pe ta-su la el în Thailanda la plajă şi-l trimite acasă blindat. După ce intră cu ei în ţară, ta-su îi spală printr-o firmă de panouri solare. Banii vin din două părţi acum că e fiţă în judeţ să te speli la cur cu apă încălzită ecologic. La fiecare sută de coco de-a ta, Iulian îşi trage şaizeci. Ai nevoie de el ca de aer, nu negociezi comisionul. Doar da boss iese din gura ta. Citește tot articolul …