Sunt o studentă cu un buget ”modest spre deloc”, specific celor veniți din provincie pentru visul bucureștean. De-a lungul celor cinci ani de locuit aici, mi-am permis cu greu o chirie, de fiecare dată împărțind-o cu oameni disponibili să fragmenteze, la fel ca mine, spațiul și facturile. Am preferat străinii, căci garantau să respecte pe celălalt, cu strictețea specifică omului nefamiliarizat cu ciudățeniile colocatarului. Astfel puteam să trecem cu vederea tulburările obsesiv-compulsive sau cine știe ce comportament sălbătic pe care unii l-ar fi considerat de netolerat.

Uite așa am ajuns să locuiesc în apartamentul care deschide discuția acestui text. E nevoie de o oarecare introducere pentru ca povestea să nu fie socotită – doamne ferește – întâmplătoare. Citește tot articolul …