Alkhataib Mohammad Samih este un sirian care a fugit în Europa pentru a-și salva copiii de stagiul militar. Dictatorul Bashar al Assad îi obligă pe soldați să lupte împotriva conaționalilor, într-un război care durează de peste patru ani. Refuzul înseamnă închisoare.

Samih plănuia ajungă în Suedia, dar este oprit în România la începutul lui 2015, când poliţiştii de frontieră din Constanţa interceptează vaporul cu refugiați. Apoi îl acuză pe bărbat de trafic de persoane, susținând că acesta își trafica propria familie — soția și doi fii. 

27 februarie 2015, ora 23:50. Ambarcaţiunea Arzu 1 din Istanbul pluteşte în derivă şi fără lumini de navigaţie, la aproximativ 10 mile marine faţă de portul turistic Belona din Eforie Nord.

Din afară, nu se observă nicio persoană la bordul acesteia. Înăuntru, Samih aude niște strigăte în engleză. Stop your ship immediately, le cerea paza de coastă. Cei 70 de imigranți ciulesc urechile. Îşi dau seama că vor fi prinși.

Flashuri orbitoare înconjoară ambarcaţiunea. Comandantul Navei MAI 2113, Popa Ciprian Alexandru, urmăreşte de la distanţă ambarcaţiunea din lemn, de culoare albă.

Arzu 1 se îndreaptă încet către Portul Constanţa. Timp de o oră, toate somaţiile comandantului sunt ignorate.

„Având experienţa de 16 ani în funcţia de comandant de navă, mi-am dat seama că mă aflu în faţa unui caz de urgenţă pe mare, datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile pe mare, grad 4, valuri 1.5 – 2.5 metri, construcţia șubredă din lemn a navei de tip pescador, nedestinată transportului de persoane, precum şi lipsa totală a mijloacelor de salvare — viaţa celor 70 de persoane fiind pusă într-o relaţie de primejdie”, scrie în unul din procesele verbale întocmite de Garda de Coastă.

 

Procesul Verbal de cercetare la faţa locului consemnează:

• ambarcaţiune cu o lungime de 21 metri şi lăţimea de 6 metri

• prezintă mai multe deteriorări mecanice

• 28 de veste de salvare cu un grad de uzură de 85% (inutilizabile)

• au fost identificate recipiente din plastic care au fost folosite pentru nevoi fiziologice, condiţii improprii de transport

12 martie, 2015. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, formulează Rechizitoriul — douăsprezece persoane sunt trimise în judecată. Dintre aceştia, Samih şi alți patru oameni sunt acuzați că și-au traficat propriile familii. 

În cazul lui Samith, motivul este că acesta a plecat din Dubai, nu din Siria (zonă de război). A făcut asta pentru că băieții lui erau obligați să își facă stagiul militar în Siria și apoi, cel mai probabil, să ajungă pe front și să își omoare cunoscuții. Sau să moară ei.

Samih a încercat o vreme să își trimită legal copiii în Europa, dar fără succes — europenii nu mai oferă vize sirienilor și limitează numărul imigranților. Asta l-a făcut pe bărbat să aleagă drumul riscant și ilegal al refugiaților.

Sirianul avea două opțiuni: să își trimită familia pe un traseu riscant sau să părăsească Dubaiul și să îi însoțească. A ales a doua opțiune, iar pentru autorități a devenit traficantul. 

Alkhataib Mohammad Samih, de 60 de ani, locuieşte acum într-o zonă mărginaşă din Galaţi, într-un cartier de nefamilişti.  De la fereastra sa se poate vedeace a mai ramas din Combinatul Galaţi. Nu plăteşte mulţi bani pe chirie şi mâncare pentru că nu îsi permite.

E în proces cu statul român, pe care încearcă să îl convingă că nu este traficantul familiei sale. Doar voia să îi salveze.

Samih s-a născut în Siria. A studiat electronică şi comunicaţii. După efectuarea stagiului militar, în 1981, și-a deschis propriul service de reparaţii electonice. La nici un an, a fost dus să lupte în războiul libanezo-sirian, dar războiul s-a terminat înainte ca el să ajungă pe front.

De teama de a nu fi luat din nou în armată a decids să plece în Dubai, în 1984. Acolo a lucrat în construcţii — șeful unui departament cu vreo 700 de angajați în subordine. Și-a făcut mulți prieteni, inclusiv români. S-a căsătorit în 1990 cu o siriancă și au avut trei copii, o fată şi doi băieţi gemeni.

Samih îmi arată câteva poze de pe telefonul său personal.

În 2013, după ce copiii au împlinit 18 ani, a devenit imperativ să se întoarcă în Siria pentru a-şi ridica livretul militar. Dacă nu se prezentau, se considera că au încălcat legea şi erau pedepsiţi. Prin găselnițe legislative, bărbatul amânase deja plecarea fiilor timp de 2 ani.

Cum au incercat să plece legal

 

Casa lui Samih și cea a surorilor sale din Siria erau distruse. Părinţii muriseră.

“Am încercat să trimit copiii mei în mod legal în Europa, nu am dorit să-i las să plece singuri. Sunt răspunzător de soarta lor; doream să-i duc într-un loc sigur după care să mă întorc în Emirate. M-am gândit şi să mă întorc temporar în Siria pentru a mitui autorităţile şi pentru a încerca să amân armata, justificând că aceştia urmează să meargă la studii. Am renunţat la idee întrucât o vecină a plecat din acelaşi motiv cu fiul ei din Siria însă, pe aeroport, acesta a fost reţinut pentru efectuarea stagiului militar, iar ulterior a murit. Era riscant. Chiar dacă presupuneam că scap de autorităţi cu ajutorul relaţiilor, aş fi riscat să fiu răpit. Cei care se întorc din Emirate sunt răpiţi pentru că se consideră că au mulţi bani. La fel a păţit nepotul meu care a fost răpit în 2012; doar după ce s-a plătit pentru el suma de 25.000 de dolari a fost eliberat.

Copiii mei au început să se îngrijoreze. În fiecare seară mă vedeau cum mă uit la ştiri la televizor. Oamenii ucişi în Siria, bombele din Siria… Copiii mei se îngrijorau. Ce se va întâmpla? Apoi, au întrebat-o pe mama: Ce să facem?, ea le-a zis: Nu aveţi nicio şansă să vă întoarceţi în Siria.

Într-o noapte, am venit acasă iar soţia mea:

— Ce crezi dacă am merge afară?

— Ok, ia copiii şi mergi.

— Cum să mergem singuri, nu cunoaștem ce e de făcut.

În acea noapte, această idee mi-a intrat în cap, trebuie să facem ceva.

Nu am găsit nicio cale. Niciuna. Apoi, am decis să plecăm. Chiar am discutat şi cu şeful meu, i-am spus că vreau să plecăm. Este teribil, nu pleca, lasă-i doar pe copiii tăi să plece. I-am spus că băieţii mei nu ştiu ce să facă. S-au născut în Dubai, au învăţat în Dubai, iar viaţa din Dubai nu este ca în Siria. Nu ai de a face cu oameni suspecţi. De acasă la şcoală, de la şcoală acasă, aşa mi-am crescut copiii.

Soţia mea are o soră în Italia care deține două hoteluri. Ne-a trimis invitaţie ca sponsor, cu garanție bancară, cu asigurare; eu am prezentat contul meu bancar. Când am sunat la centrul italian pentru vize, m-au întrebat de unde suntem, i-am răspuns că Siria. Ne pare rău, nu vă putem accepta. După ce am pregătit un dosar întreg, ne-au respins pentru că vizele erau suspendate pentru sirieni.

Apoi, am încercat să plecăm în Franţa. Aveam prieteni în Franţa şi am pregătit aceleaşi documente dar am primit acelaşi răspuns.

Apoi, am încercat să plecăm în Grecia. Acolo, aveam un prieten apropiat mie, ne cunoştea povestea. Mi-a trimis invitaţie şi am pregătit acelaşi set de documente. Cu toate aceste documente pregătite, nu am fost acceptați. Apoi am apelat la un prieten care avea cunoştinţe la nivel înalt în Dubai şi l-am rugat să ne aranjeze intrarea în Grecia. Apoi, ne-au chemat la ambasadă, ne-au amprentat şi am aşteptat răspunsul lor. Eram foarte fericit şi liniştit. După 20 de zile, ne-au respins.”

Familia hotărăște să călătorească ilegal

Până în Turcia au mers legal, cu avionul. Au locuit vreo 20 de zile la un hotel. Doreau să ajungă în Suedia tranzitând Italia. După ce au auzit că un vas cu imigranţi care se îndrepta spre Italia s-a scufundat, Samih a cautat o altă rută. A făcut rost de numărul de telefon al unei călăuze de la nişte sirieni. Cu ajutorul nepotului său din Turcia – care cunoaştea limba— a reuşit să stabilească contactul cu aceştia. I s-a spus că un vas urmează să plece în România iar, de acolo, va tranzita Europa mai departe cu alte mijloace de transport. Trebuia să plătească 6.000 de euro pentru fiecare membru al familiei sale.

„Am călătorit trei zile şi două nopţi. Eram pe o ambarcaţiune mică de pescuit şi era foarte aglomerat. Bărbaţii stăteau doar afară, iar femeile şi copiii în interior; le respectam şi aşa este normal. La acel moment, eram foarte răcit, răcisem în Turcia iar pe vas mă simţeam şi mai rău pentru că era foarte frig afară; era luna februarie şi ne aflam pe mare. Nu am avut mâncare suficientă pentru că ni se spusese că vom călători doar o zi, apoi am fost anunţaţi că va dura încă două zile. Nu eram pregătiţi pentru aşa ceva. Am călătorit mai mult pentru că ruta a fost schimbată de către căpitanului vasului. Nu ştiu de ce a luat decizia asta. El era cel care făcea traficul de persoane şi avea informaţiile sale. Aveam din ce în ce mai puţină apă pe zi ce trece şi ne-au rămas doar nişte alune.

Când ne-au descoperit, eu mă aflam în camera unde era motorul; îmi era foarte frig iar lângă motor era mai cald. La acel moment, am auzit voci ale altor refugiaţi de pe barca noastră care strigau: Veniţi, veniţi sus, poliţia de frontieră! Am urcat şi am văzut poliţia de frontieră, nava acestora şi proiectoarele de lumină.

La ştiri s-a spus că vasul era pe cale să se scufunde, că se confrunta cu dificultăţi meterologice, iar valurile erau mari. Lucrurile nu s-au întâmplat aşa. Cât timp am călătorit pe mare, a fost calmă, nu erau valuri. Nu era niciun pericol, nici măcar în mijlocul Mării Negre. Când au început să proiecteze lumina asupra noastră şi să ne întrebe: Cine sunteţi? —  la acel moment, a mai venit un alt vas. Acesta mergea de jur împrejurul nostru generând valuri mari care făceau ca barca să se încline. Motorul funcţiona bine, valurile au apărut doar când nava poliţiei a început să se plimbe în jurul nostru din nou, şi din nou, şi din nou…

Am auzit: Ce se întamplă? Ce face poliţia? Aproape ne scufundăm! La acel moment ne filmau ca să-şi facă filmul video. Nu ştiam la acel moment că pregătesc înregistrarea video pentru mass-media. Poliţia zicea că vrea să ne salveze. Cum să ne salveze? Să ne salveze de pe mare ca să ne pună în închisoare? Sufeream într-adevar, dar nu în acel mod. Sunt mincinoşi!

Când ne-am oprit în port, a venit o persoană care vorbea bine limba engleză şi ne-a oferit sprijin. Ambulanţa era deja la mal şi m-a dus direct la spital unde am rămas până dimineaţa. În acel timp, nu ştiam ce se întamplase cu familia mea. Eram foarte bolnav, nu puteam respira, nu am putut dormi deloc. Doctorii nu au vorbit cu mine. Am încercat să vorbesc cu ei în engleză, să le spun că sunt răcit şi că nu pot respira. Doar le-am arătat prin semne că nu pot să respir şi aceştia au început să mă trateze. Erau foarte mulţi doctori şi m-au dus dintr-o încăpere într-alta, mi-au făcut injecţii, raze X şi alte lucruri. La sfârşit, mi-au dat o reţetă să îmi cumpăr medicamente.

De la spital, m-au dus direct la centrul poliţiei iar de acolo, ne-au luat pe toţi în două autobuze mari şi ne-au dus la un alt centru al poliţiei unde au început să ne intervieveze. Când am ajuns la centrul poliţiei, în continuare mă simţeam rău şi eram foarte obosit.”

În România, Samih și familia sa au încercat să obțină azil. Nici unul nu a primit. S-a considerat că aceştia nu au demonstrat “o temere reală“, iar în Dubai beneficiau de protecţie.

Soţia şi cei doi copii ai săi au fugit, ilegal, mai departe în Suedia. Samih vrea să continue procesul până la capăt şi nu vrea să fugă de pedeapsă, deşi consideră ca e absurd ce i se întâmplă.

„Când cei din centru pentru refugiaţi din Galaţi plănuiau să plece peste graniţă şi m-au întrebat şi pe mine, le-am spus că nu plec: Nu faceţi asta! Poate vă vor prinde şi vă vor chema înapoi. Aproape toţi au obţinut statutul de refugiat în străinătate. Apoi m-au sunat şi m-au enervat când mi-au zis: Ai ramas acolo. Da, am răspuns, vreau să respect procedurile. De ce în această ţară nu vor ca oamenii să fie corecţi, să respecte procedurile? Trebuie să scap din această situaţie în mod legal. Nu vreau să ajung în Germania sau în Suedia şi să stau acolo gândindu-mă la procesul penal, dacă m-au acuzat sau nu…nu vreau să trăiesc aşa.”

Samih a fost stâlpul familiei pe care o întreţinea, cei doi băieţi ai săi fiind studenţi, unul studia media iar celălalt era la liceu. Acum fiica sa din Suedia îi plăteşte chiria din salariul ei. A refuzat ajutorul celorlalţi prieteni din Dubai pentru că nu îi place să fie ajutat din milă.

TRIMITEREA ÎN JUDECATĂ

În 12 martie 2015 procurorul Niţă Teodor dispune trimiterea în judecată a 12 persoane – cetăţeni sirieni, iranieni, irakieni şi un turc.

Procurorul susține că: „În condiţiile în care acesta (Samih n.r.) are domiciliul în Emiratele Arabe Unite, ţară stabilă politic, consider că aceasta nu poate justifica în niciun mod activitatea sa. Gradul de periculozitate sporită a faptelor acestora şi care necesită exercitarea acţiunii penale este dat de raţionamentul conform căruia, în lipsa actelor şi faptelor ilegale ale lor, alte zeci de migranţi nu ar fi trecut ilegal graniţa de stat a României, pentru că nu ar fi avut cine să-i conducă. Nu poate fi privită cu uşurinţă o asemenea activitate doar pe principiul că este vorba despre oameni care fug din zona de conflict, pentru că nu trebuie omis nici interesul naţional al României care trebuie să demonstreze că asigură securitatea frontierei de stat care coincide cu cea a Uniunii Europene”

„Ok, am fost în Dubai, dar de ce am plecat din Dubai dacă trăiam o viaţă de lux?! Dacă s-ar fi uitat cu atenţie la dosarul meu, ar fi văzut că am doi copii pe care trebuia să îi protejez. Toată lumea ştie ce poate face guvernul sirian cu aceşti tineri! Nu o să-i hrănească sau să îi educe în această criză! Le vor da arme şi le vor cere să lupte”, spune Samih.

Avocata acestuia susține că nu i-a fost respectat dreptul la apărare iar infracţiunea de care este acuzat nu are niciun fundament. „E absurd să acuzi solicitanţi de azil pentru că au fugit împreună cu familia lor.”

„Am fost duşi la acel centru al poliţiei precum o închisoare. Când am ajuns, am văzut acea persoană care mă luase noaptea şi mă ajutase să debarc. 

Vreau să traduci pentru arabii care nu vorbesc engleza. Te rog, poţi?

La acel moment îmi era foarte rău, nu dormisem dar i-am spus: Ok, de ce nu?

Am intrat în clădire, într-o cameră mai mare unde am văzut pe cei care veniseră cu mine pe barcă. Stăteau pe scaune iar alţii încercau să îi intervieveze.

M-au dus de la o masă la alta, unde traduceam. Nu mâncasem nimic până atunci, nu mi-am luat medicamentele, nu dormisem. Chiar şi pe copiii mei i-au folosit la tradus.

Apoi, la un moment dat, l-am rugat pe unul dintre poliţişti:

— Mă simt foarte rău, am nevoie de medicamentele prescrise, te rog.

— Ai bani?

— Da, dar doar euro

— Dă-mi bani şi îţi schimb eu.

Cam într-o oră mi-a adus medicamentele.

La ora 4 după-amiaza, m-au chemat să mă duc în alt birou. De data aceasta, eu eram cel care urma să fie intervievat. Acum eu aveam un traducător pentru ca cel care mă intervieva, nu putea vorbi în engleză.

În mijlocul interviului mi s-a spus: Acela de acolo e avocatul tău. O femeie stătea mai încolo în acea cameră.

Avocata stătea nemişcată şi asculta. Eu vorbeam. Nu a intervenit, ştia că eu vorbesc engleza, nu a vrut să vorbească cu mine şi să îmi pună o singura întrebare. Ea era avocata mea, potrivit poliţiştilor. Ea doar asculta. Era acolo doar ca să-şi pună ştampila la sfârşit. La sfârşit, poliţistul mi-a zis: Semnează. Ce semnez aici? Traducatorul mi-a citit hârtiile, interviul cu povestea mea, că mă aflam în Turcia, că am venit cu copiii, că am venit cu barca, am plătit bani, toată povestea care s-a întamplat. Ok, mi-am zis. Cealaltă hârtie era acuzaţia.

Asta nu am să semnez! Pentru că nu sunt traficant! Am să semnez doar acuzaţia că am intrat ilegal în România. Sunt de acord cu asta.

Poliţistul nu ştia ce să facă. Avocata mea, avocata mea, mi-a zis că am asistat traficantul, că i-am platit bani. Au făcut interviul fară să ne spună că acesta era de fapt ca să ne incrimineze.”

Alkhataib Mohammad Samih a fost reţinut timp de 24 de ore.

Procurorul i-a spus că nu îi place ca refugiaţii să sosească în România pentru că vor afecta comunitatea. L-au pus în celulă cu trei români, doi traficanţi de droguri şi un hoţ. Nu fusese niciodată în închisoare și se simțea umilit.  

Ce s-a petrecut in arest

„În arest nu mi-au dat de mâncare. Când am ajuns în arest era noapte şi poate că la acea oră se terminase masa. Nu mai era de mâncare nimic. O persoană, hoţul, s-a sculat din pat, m-a văzut că sunt străin, stăteam într-un colţ al camerei şi s-a uitat la mine. L-am întrebat: Vorbeşti engleza? Mi-a dat din cap că nu. I-am arătat apoi prin semne că vreau să mănânc. S-a dus direct la dulap şi a luat puţină brânză şi pâine, mi le-a dat şi am început să mănânc. Nu am mâncat nimic de câteva zile până când, acest om, hoţul, m-a hrănit.

Celalalt sirian s-a trezit peste noapte, plângea. Are cinci fete. Unde ne aflăm? În ce ţară ne aflăm? Am crezut că e un vis, că mă voi trezi şi va fi ok. Dar era real, nu era vis.”

În următoarea noapte, Samih a fost eliberat din arest și pus sub control judiciar. Crede că i-au dat drumul fiindcă a lucrat ca traducător. 

“Când am ajuns în centrul pentru refugiaţi, primul lucru pe care l-am făcut a fost să o întreb pe soţia mea unde pot să fac un duş. Vroiam să mă curăţ, poate toate lucrurile rele de pe mine se vor curaţa cu această apă.”

Au trecut aproape două luni de la începerea procesului în care Samih e acuzat că și-a traficat propria familie. Sentimentele lui sunt undeva între mânie, resemnare, tristețe și dor.

“Vă jucaţi cu viitorul meu, cu viitorul copiilor mei! Vă jucaţi cu viaţa noastră! Din acest motiv, aici am devenit victime, suntem infractori aici.

Acum sunt doi ani de când băieții mei sunt fără educaţie, fără să muncească. Ei nu pot să mă ajute, eu nu pot să îi ajut, ei sunt într-o ţară, eu sunt într-o altă ţară iar aici autorităţile vor să ne facă să suferim. 

Am trecut graniţa ilegal ca să îmi salvez copiii. Da, aș face acest lucru din nou şi din nou. Nu există nicio logică cu privire la ce se intamplă. În România mi-am pierdut toată viaţa. Dacă altcineva ar fi în locul meu, îl rog să-mi spună ce ar face, l-aş lăsa să ia decizia în locul meu… Sunt confuz. Nu pot să uit noaptea când am stat pe podea în arestul poliţiei şi îmi ziceam: Unde sunt? Chiar mă acuză de toate astea?”

---

Articolul are la bază interviul lui Samih şi al avocatei sale, dar şi documente din dosarul acestuia.

Editat de Laura Ștefănuț