Mă privesc cu toţii. Fiecare mă scanează. Fiecare se întreabă cine e rahatul ăsta? Oamenii sunt ofensivi, iar asta se vede în privirea lor. Nu e necesar s-o spună cu voce tare. După vreo oră, unul îşi face curaj. Se apropie de mine, cu telefonul în mâna dreaptă. Mă priveşte fix şi mă întreabă din mers:

• Tu încă eşti aici?

Mă opresc din scris şi mă uit la el. Nu ştiu ce să îi răspund. Îmi dreg puţin vocea şi murmur:

• Am fost la vot.
• Acum o oră! Dar acasă când pleci?

Ăh, asta e o întrebare bună!, mă gândesc.

• Cred că mai stau puţin.
• Mhm! Ia să ai tu grijă!

Cei care se ocupă de buletinele de vot ies la câte o ţigară din juma’ în juma’ de oră. Se sprijină în coate, o aprind şi mă privesc cu coada ochiului. Termină în două minute, iar se uită la mine şi se întorc înăuntru. Probabil le zic celorlalţi să aibă grijă ce vorbesc în preajma mea. Unii ştiu că am legitimaţie de presă. Par dubios. De fapt, sunt dubios.

La 14 kilometri de municipiul Vatra Dornei şi la 561 kilometri de capitala ţării, stă aşezată comuna Coşna. Printre valurile Carpaţilor Orientali, la poale de Suhard şi Ouşoru. La locul de întâlnire a apei Teşnei cu cea a Bancului, figurează pe harta secţiilor de votare cu numărul 267 pentru judeţul Suceava; pentru alegerile noului preşedinte al României. Pentru această “pubelă a Europei”, după cum spunea şeful formaţiunii de jandarmi francezi desfăşurată la Ambasada României la Paris pentru a închide secţia de votare la ora stabilită, 21:00.

Aici, locul unde oamenii au avut posibilitatea să îşi exercite dreptul la vot, deţinut prin lege, a fost amenajat în sala mare a Căminului Cultural a comunei. O clădire destul de veche, vopsită în albastru. Probabil de destul de mult timp uitată de lucrările de reparaţie şi consolidare. Cu podele scârţâinde, uşi prin care suflă vântul şi perdele nespălate de cine știe când.

Pe stânga, cum intri, stă de-a lungul peretelui masa cu şapte locuri a doamnelor şi domnilor responsabili cu listele şi buletinele de vot. Fiecare e pus oficial în funcţie de câte o hârtie tipărită cel mai probabil în primăria din apropierea Căminului Cultural, la o trecere de stradă distanţă. Îndoită-n două, găzduiește numele fiecărui sat ce făcea parte din componenţa comunei-mamă. În dreapta, o a doua masă, cu o doamnă care se bucură de aceeaşi funcţie. Cu aceeaşi foaie de hârtie pe și-a scris numele un alt sat. Cu aceeaşi privire ușor respingătoare, adresată mie, dar şi celorlalţi care intră.

Exact în faţă, cum păşesc în încăpere, stau mândre cabinele de vot. Patru la număr: trei cu perdeluţe albastre şi una cu perdeluţă roşie. Toate păzite atent, din stânga, de masa observatorilor. Şi ea cu vreo trei sau patru locuri.

Pentru a doua oară în viață, merg cu buletinul într-o mână şi ştampila în cealaltă, spre cabina de vot. Era aproape ora două când am deschis uşa secţiei de votare, am lăsat-o pe mama să intre şi m-am îndreptat spre prima doamnă de la masă.

Nu am fost atent şi m-am repezit să-mi dau buletinul celei care se îngrijea de cetăţenii din satul Teşna, dacă am fost atent la ce scria pe foaia din faţa ei. Eu sunt trecut în buletin cu domiciliul în satul Podu Coşnei. Din neatenţie, puteam ajunge să votez pe vreo listă suplimentară, iar asta ar fi însemnat să consume pe mine una dintre cele 40 de declaraţii pe care am înţeles că secţia le-a avut la dispoziţie pentru întreaga zi.

Dacă trecea pe europeana aflată la circa un kilometru un autocar plin cu teleormăneni şi se trezeau că vor să voteze aici, iar eu tocmai le “mâncasem” o declaraţie? Mi-am îndreptat aproape-greșeala şi am votat după ce o doamnă m-a încercuit cu pixul pe lista celor cu drept de vot.

Faţă de europarlamentarele din primăvară, acum am fost curios să văd cu proprii mei ochi ce se întâmplă în jurul unei secţii de vot. Să aflu cum reacţionează oamenii după ce ies din secţia de votare. Pentru că nu aveam acreditare ca să stau în secție, ci doar legitimaţia de presă în buzunar, am hotărât să respect legea. M-am instalat afară, și am fost atent la ce povestesc oamenii după ce pun ştampila pe candidatul preferat şi primesc înapoi buletinul mai greu cu un abțibild “VOTAT 2014 P 02.11.2014”.

La 14:46 scriu:

Pe gangul Căminului Cultural, unde s-a pus la punct secţia de votare, două dintre doamnele responsabile cu buletinele de vot îşi fumează liniştite ţigara. După vreo câteva minute şi vreo doi cetăţeni intraţi la vot, unul dintre observatori iese din crâşma de alături cu o tavă plină cu cafele. Le serveşte respectuos pe doamne, de la stânga la dreapta, după care merge înăuntru, să-i cinstească şi pe ceilalţi. Apoi iese cu un păhărel de cafea se sprijină în coate pe gang şi se ia la poveşti cu un domn tocmai ieşit şi el din secţie:

• Uite-i ş’ p-ăştia!
• Uite-i!

Mă urc pe bicicletă şi dau câteva pedale spre casă. Îmi uitasem bateria externă, iar telefonul e la doar 11% distanţă de moarte sigură. Nu am ies din casă decât după ce mai îndes o pereche de mănuşi şi un fes subţirel în buzunarele gecii.  Seara se lasă cu minus în termometre. Bag și câţiva biscuiţi în gură şi am plecat. Sunt înapoi pe la 15 şi jumătate, iar la 15:50 îmbogăţesc arhiva #ReporterLaVot cu asta:

Trei cetăţeni coboară dintr-un Golf 3, negru ori din fabrică, ori din cauza noroaielor, cu numere de Suceava şi muzică populară dată tare:

• Deci, cum procedăm?
• N-am zis că-i luăm pe toţi la rând?

E aproape ora 16. Soarele se pregătește să cadă lat de oboseală, imediat după linia orizontului. Frigul prinde curaj. Degetele se mişcă mai greu pe touchscreen-ul telefonului. Bag mâna în buzunarul de la geacă, scot fesul şi mi-l trag peste urechi. Ridic fermoarul până sub gât şi continui să-mi citesc News Feed-ul, cât nu-i nimeni pe afară.

Cineva dă Exit Poll-ul realizat de ACL, cu datele de la orele 13:00. Cică 39% din voturi erau pentru Ponta, 30% pentru Iohannis, 8% pentru Macovei şi 5% pentru Tăriceanu. Strâmb puţin din nas când ştiu cu cine am votat.

Pe la patru intră în secţie de votare vreo 20 de oameni. Câţiva veniţi pe jos, unii pe biciclete, alţii în maşini. Stau pe gangul Căminului Cultural, lângă intrare. În timp ce se îndreaptă toți înspre mine mă simt ca un pistolar într-un film cu zombie. Nu durează mult până unul din domnii responsabili cu buletinele de vot iese afară. Nu ezită şi ia la vorbă o doamnă care-și aşteaptă soţul pe scări:

• Cum merge cu votul până acu’?
• Foarte binişor! S-a trecut cu destul peste 50% la prezenţă…
• Adică până diseară trece de 80%?
• Nuuu! Da’ de trecut peste 70% se adună lume.

Postez şi asta, apoi răsfoiesc iar News Feed-ul. Începe să se vorbească despre cozile uriaşe de români care aşteaptă în faţa ambasadelor să voteze. Imediat sub informaţia dată de Digi24, Monica Luisa Macovei scrie pe Fan Page:

“Hai să urcăm pe locul 2! Putem să-i batem! Ieşiţi la vot, nu staţi acasă! Vorbiţi cu familia, vorbiţi cu prietenii, sunaţi-i, trimiteţi SMS-uri să iasă la vot. E în joc viitorul României, al fiecăruia dintre voi”.

Asta mi-a adus aminte de monologul pe care îl avea Diaconescu înainte de a băga publicitate, pe când făcea emisiunea “Dan Diaconescu Direct”. Dar şi de Tudor Barbu, care modera “Se întâmplă acum!” şi îşi îndemna urmăritorii să îşi sune prietenii şi familia în pauză, să mute apoi pe OTV.

Sub Macovei, în News Feed, zice Ovidiu Eftimie ceva despre o apariţie a lui Cristoiu la Realitatea TV. Mă întrerupe o doamnă care iese din secţia de votare ca să completeze foaia cu situaţia privind prezenţa la vot, prinsă în două piuneze pe un panou informativ. Urmăreşte cu vârful pixului de sus în jos şi se opreşte în dreptul rândului pentru orele 16. Trece 606 în coloana cu toţii votanţii şi, în aceeaşi tură, pune 0 pe toate rândurile coloanei pentru cei care au votat sau ar urma să voteze cu urna mobilă. Carevasăzică, urna mobilă o sta bine prăfuită pe undeva.

La crâşma de peste drum e forfotă mai mare decât la secţia de votare. Unii vin, alţii pleacă. Doi bărbaţi trec pe lângă alimentară şi ies din bar. Unul se împiedică de prag, iar celălalt râde uşor de sub o căciulă plină de rumeguş. Nu vorbesc nimic. Doar cât au trecut pe lângă mine, m-au salutat cu clasicul “Hai noroc!” şi au luat calea gaterului din apropiere. Unul dintre ei mânca o gogoaşă cu cremă de fructe de pădure. Am putut vedea asta clar după ce ambalajul a plecat din mâna persoanei şi s-a oprit pe covorul de beton tras peste drumul comunal.

La 16:22 scriam pe Facebook:

O doamnă tocmai ce a ieşit din secţia de votare. Face dreapta după uşă şi citeşte interesată foaia cu “Situaţia privind prezenţa la vot”, după care se uită spre mine şi mă întreabă pe un ton violent:

• Au zis că se anulează votarea!!! Se anulează?
• Staţi liniştită, doamnă, îi spune un cetăţean aflat pe scări. Ăştia vă pot anula votul şi apoi pune unul pentru Ponta şi atât.
• Păi de ce, că Ponta am votat…
• Atunci nu îl anulează sigur.

În mintea mea îmi spun că mai bine îi anula doamnei dreptul de a mai vota vreodată, dar fie. Postez şi asta şi intru pe hashtag să văd ce scene au surprins şi alţii.

Situaţia din diaspora e deja serioasă. News Feed-ul vuiește de imagini cu cozile uriaşe din faţa ambasadelor din Londra, Roma, Bruxelles, Chişinău, Berna, Haga, Stuttgart, Torino şi altele. Printre toate astea, Dobra Andrei postează: “Fetelor, să votezi e ca şi cum ţi-ai alege rochia de mireasă. Păi îi lăsaţi pe alţii să aleagă pentru voi?”. Attila Biro aminteşte de dosarele de corupţie ale lui Mazăre şi Nicuşor. Asta în condiţiile în care prezenţa la vot în Constanţa, până la ora 16:00, era de 24,33%.

Brusc, sunt distras de o babă care e foarte aproape să cadă după ce se împiedică de ultima treaptă a scărilor. Simpatică, la vreo 70 de ani şi cu un batic în culori, e luată peste picior de o altă babă:

• Te dărâmă votul, Maricico?
• Tu-i America ei de treaptă!

De la crâşma de vis-a-vis de secţia de votare vine miros de mici. Mă uit mai atent, trag cu ochiul mai de aproape, dar nimic. Nu văd nici un grătar. Zic că poate mă înşel eu. Cât mă mai învârt pe ici, pe colo, mai privesc la oameni. Cât mai ascult discuţii, se apropie de mine un domn şi mă întreabă:

• Tu ce faci aici?
• Doar stau.
• Stai aşa, de pe la 12?
• Cam da.
• Ştii că n-ai voie să stai atât timp lângă secţia de votare? Cu ce drept stai tu aici?
• Nu sunt înăuntru, îi spun, şi îi arăt legitimaţia de presă.

Stă, se uită la ea, strâmbă din nas şi pleacă fără să mai scoată o vorbă. Intră în secţia de votare, stă nici un minut şi iese. O ia spre poarta Căminului Cultural, se urcă într-un Logan şi pleacă. Acum că mă gândesc, e foarte probabil să nu fi avut nici o treabă cu organizarea alegerilor.

Eh! Pe seară, foarte puţină lume s-a hotărât să semneze condica la secţia de votare. Cel mult 40 de persoane, dacă aproximez bine. Frigul începe să îmi cucerească corpul, mai puţin picioarele. Aparent, bocancii cumpăraţi pe 24 octombrie, de prima zăpadă căzută peste Vatra Dornei, au fost o decizie bună. Și o alegere bună, de asemenea. Acum că am stat atâtea ore afară, mi-am dat seama că nu a fost, însă, o idee excelentă să mă tund scurt înainte de iarnă.

Pe la 19:20 am aruncat o privire peste foaia cu situaţia privind prezenţa la vot. 744 de persoane au votat până la orele 19, dintre care 698 pe lista permanentă, 46 pe liste suplimentare şi 0 în urna mobilă. Peste statistica notată la orele 21 nu m-am mai uitat. Dar având în vedere că între orele 19 şi 21 nu au intrat mai mult de 40 de persoane, numărul de voturi s-a apropiat uşor de 800. Cu vreo zece minute înainte de închiderea secţiei, l-am prins pe şeful de sală şi am stat puţin de vorbă.

Mi-a spus că s-au prezentat la vot cel mult 70% din locuitorii comunei. Apoi a ţinut să precizeze că e cunoscător de situaţia din diaspora. Şi că i se pare fără sens ca unii să primească câteva sute de lei pentru a frauda voturile dintr-o anumită secţie de vot, iar apoi să se plângă 5 ani de zile că au un preşedinte naşpa.

Mi-a mai zis că ei au primit doar trei formulare suplimentare şi că restul le-au tras la xerox la primărie. Fără nici un stres că ar fi făcut ceva ce nu ar fi fost aprobat de Biroul Electoral Judeţean. După care şi-a luat rămas bun şi a intrat în primărie.

La 21:00, o maşină de poliţie a intrat în curtea Căminului Cultural, iar cei din secţia de votare au pus punct activităţii. Poliţistul şi-a făcut treaba şi a intrat să vadă cum merg lucrurile, după care a revenit în maşina sa şi a aşteptat numărarea voturilor.

Eu, îngheţat de frig, cu un fes subţire pe cap şi mănuşi în mâini, mi-am tras două palme peste faţă, m-am urcat pe bicicletă şi am pedalat agale spre casă. Am ajuns bocnă de frig. Cu durere de spate şi o dorinţă arzătoare după o gură de Pepsi cu lămâie. Am făcut un duş şi m-am băgat sub pătură, ascultând o emisiune electorală pe Realitatea. Vroiam să mai citesc ce scrie Mediafax despre alegeri, dar nu reuşeam să conectez internetul pe desktop. Realitatea nu mă ajuta şi nu zicea nimic de vreun Exit Poll. Pe la 3 noaptea, statisticile o dădeau pe Macovei cu 5%, pe Ponta cu 46%, iar pe Iohannis cu 32%.

A fost o experienţă interesantă să urmăresc reacţiile oamenilor după ce au votat şi să văd cum merg treburile în zonă. Agitaţia şi forfota, zecile de păreri şi prezicerile cu ore înainte sunt priceless. Pe teren, munca e dificilă. E destul de greu să găseşti vârful din ceea ce spun oamenii. Dar a meritat să stau atâtea ore afară pentru a vedea cum reacţionează fiecare. E ceva ce cu siguranţă vreau să fac şi în turul al II-lea al alegerilor, când Ponta intră-n ring contra lui Iohannis.

Până atunci, sănătăţuri din Bucovina!