Păţäşti

– Brazilia a ieşit acasă.
– Se numeşte “demolacao”.
– Hai să-i zicem holocaust şi să trecem peste.
– Păţäşti.

  N-am vrut să vă facem niciun rău, am vrut doar să vă vedem zâmbind!

david-luiz-sad-after-brazil-loss-to-germany

Încălzire. Citește tot articolul …

3 ani de când am fost în arest

977637_732216973478576_2085718059_o

(nu eu, prietena asta a mea)

Stăteam într-o zi şi mă gândeam că aş vrea să scriu ceva mişto. Dar parcă nu ştiam ce. Ori toate lucrurile mişto nu mi se întâmplă mie, ori toate lucrurile mişto li se întâmplă altora. Depinde.

Şi-aşa cum stăteam, mi-am adus aminte că F. ar avea ceva de povestit.

Ia zi, fată, cum te-au luat? o întreb, la fel de curioasă ca prima dată când mi-a povestit. Citește tot articolul …

Jurnalul unui student clandestin

995529_602085959848637_1353324701_n copy

N-am fost deloc vreun elev silitor. În timpul liceului, mă rugăm de multe ori la sfântul 5 să mă miluiască, la final de semestru, la ştiinţele exacte. Nu mi-aş fi imaginat vreodată că o să ajung să trag pentru un 10 simbolic care nu va fi trecut niciodată în catalog.

Totul a început cu o notă sub 4. Naiba mai ştie cu câte puncte am picat, darămite câte zecimale erau după vigulă, cert e că fusesem respins la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Rezultatul acela ruşinos de pe avizier întorsese bolta cerească cu curul în sus. Vă jur, eram atât de încrezător că voi intră la buget încât nici nu mă gândisem la alte opţiuni. Doctor? Să zicem că puteam nimeri, şi legat la ochi, toate organele componente ale unui mulaj de laborator, dar performanţa asta m-ar fi dus sigur către malpraxis. Inginer? Cu un istoric de corigenţe la matematică, fizică şi chimie nu cred că aş fi ajuns prea departe.

Ce era de făcut? Era deja septembrie, 2006. Fără carnet de student, ordinul de încorporare mă trimitea direct la şmotru şi plantoane. Aveam deja rezervat un loc într-un pat supraetajat dintr-o unitate militară. Puteam să fac parte din ultima generaţie de soldaţi, înainte ca armata să devină complet profesionistă și să nu mai fie obligatorie. În speranţa că s-o alege ceva de capul meu, am dat la o universitate particulară. 

După doi ani de compromis care nu mi-au oferit decât privilegiul de a fi lăsat la vatră, în haine de civil, m-am decis să mă întorc în locul în care fusesem refuzat, dar nu pentru a încerca a doua oară. Eram pur şi simplu curios să văd cum se desfăşoară un curs. Fusesem atât de dezamăgit de sistemul particular, încât voiam să mă conving dacă învăţământul superior de stat e mai cu moţ.

Mi-am băgat picioarele şi, într-o zi de octombrie, la scurt timp după începerea anului universitar, în loc să mă opresc, ca de obicei, la Unirii, am coborât în staţie la Politehnică. Am intrat în clădirea Facultăţii de Electronică din complexul Leu, unde era si sediul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Nu premeditasem nimic, doar muream de curiozitate să asist la un curs sau, măcar, să stau la taclale cu vreun student în timpul unei ferestre şi să-l întreb ce şi cum.

Citește tot articolul …

Muzica populară electronică din Coreea de Nord

În Coreea de Nord muzica electronică are o cu totul altă conotație decât cea cu care ne-am obișnuit în general prin partea astalaltă a lumii.

E un amestec molipsitor de ritmuri electronice contemporane, cu linii melodice în mare parte occidentale și din ultimile decade ale secolului din care tocmai am ieșit, dar cu o abordare excepțională a folclorului autohton, încât la prima audiție nici nu știi dacă să strâmbi din nas sau să fii în culmea fericirii. Nu e nici muzică kitschoasă, nici muzică folclorică, nici muzică electronică. E muzică populară electronică.

Deși face parte din muzica de tip propagandistic, fiind sub directa îndrumare a conducerii statului, se observă că rolul nu este întotdeauna unul de propagandă, temele abordate fiind de multe ori universale, în general despre dragoste, de asemenea sunt multe exemple doar cu muzică instrumentală, mizându-se mai mult pe rolul inducerii forțate a binedispoziției. Și ce binedispoziție! Odată ce asculți muzica asta, simți cum îți dorești să iei primul zbor cu avionul și să ajungi la noii tăi camarazi. O poți face prin cea mai prietenoasă agenție de turism, care te așteaptă direct de pe Facebook. Sau te poți mulțumi cumpărând de pe net un album special, cu cele mai de seamă compoziții, produs de casa de discuri Sublime Frequencies. Îl găsești și la mâna a doua pe Amazon sau pe Discogs. Continue reading…

Generația mea, generația ta

Generația mea. Din viața generației mele lipsește un deceniu, anii ’90, cei în care l-am înjurat pe Iliescu și am băut bere, ornându-ne CV-ul cu diferite realizări iluzorii, ca aceea de ziarist prost plătit, independent, stimat doar de prieteni. Generația mea a ținut pe după umeri, ca un frate mai mare, Generația PRO, pe care a inventat-o la PRO TV, pentru ca după aceea să se scârbească sau, dimpotrivă, să o apuce nostalgia, că altceva mai de soi nu s-a inventat în anii ’90.

Generația ta. Generația ta, Ursulean, Mako, Ciorniciuc, Vdovîi, bâjbâie la un început de subterană către deceniul ei lipsă, fiindcă lumea s-a mai răsturnat odată, prin 2009, nu chiar cum s-a răsturnat în 1989, dar pe-aproape și în orice caz cel mai tare după Ceaușescu. Când mi-ai zis să scriu la tine, Mako, și m-ai întrebat despre ce, ai zis: “Poate faci ceva despre generația noastră confuză, nush.” Am răspuns că nu sunteți confuzi, sunteți cam blegi. Dar, de fapt, da, sunteți confuzi – și sunteți blegi fiindcă sunteți confuzi.

Eu la ziarul Dreptatea (1992)

Eu la ziarul Dreptatea (1992)

Citește tot articolul …

Mega Image a făcut kakadu praf

Ce se întâmplă când un supermarket se bagă în educația copiilor? Când, pentru profit, creează un joc greșit?

În lupta eternă pentru un loc în lanțul trofic, aproape orice e permis. Dacă ești o felină de talie mare ce evită cu succes oamenii, lucrurile se pot aranja destul de bine pentru tine. Pentru un lanț de supermarketuri din Uniunea Europeană regulile sunt, însă, ceva mai stricte. Trebuie să ai tot timpul produse la raft, să fie ieftine și, de preferință, să nu fie expirate.

Cum să convingi omul, cel mai periculos prădător dintre toate, să cumpere de la tine? Mega Image, parte din grupul belgian Delhaize, a găsit soluția – un joc pentru cei mici, viitori clienți fideli. Continue reading…

2 ani, o lună și niște zile

Nu știu să fac poze. Adică nu poze, nu știu să fac fotografii. Poze cred că mă descurc. Dacă cineva îmi spune: „fă-ne și nouă o poză !”, pot să le fac. Ce pula mea mare lucru?, mă gândesc, mă uit la ei prin cameră, să le intre capetele, să le intre ochii, să le intre fețele cum exprimă ce li se pare și gata. Aia-i poza, nu e nimic greu.

Fotografie, în schimb, mi se pare complicat. Cu studiu și cu sentiment și cu talent și cu tot ce mai e nevoie pentru o artuță. Treabă de oameni mari iar eu, cred, sunt cuficient de băiat mare încât să înțeleg ce se întâmplă cu mine și anume că nu aș putea să fac vreodată fotografie. De niciun fel, indiferent de subiect, că ar fi femei goale, muncitori, carpete, biserici, nu știu, orice. Poate aș putea să fotografiez ceva natură. Un câmp, să zicem. Pula mea, pozez un câmp. Frumos. Citește tot articolul …

Bătaie cu mascații mexicani

Toată lumea se întoarce spre centrul unei încăperi care vibrează la fiecare căzătură. Se ridică și încep să urle cu o putere care parcă îi duce mai aproape de ringul unde se îmbrâncesc măști colorate și busturi goale.

Una cervecita, señorita? Arena răsună de urlete când primul luptător e aruncat în afara ringului. Cade pe cât de nedureros posibil și nu se grăbește să se întoarcă în pătratul în care trebuie să se lupte cât mai spectaculos. Continue reading…

Protestatarii lui Vlad Petri

Am pornit o serie de interviuri interactive pe pagina de Facebook a Casei. Un om interesant vine la noi în redacție, postăm o poză cu el pe Facebook, publicul pune întrebări la care răspunde în timp real, apoi compilăm răspunsurile într-un text pe Musafiri în Casa Jurnalistului.

Primul e Vlad Petri, regizorul care a lansat un film despre protestele bucureștene din 2012. București, unde ești? are avanpremiera diseară la 21.00 la Muzeul Țăranului. Noi o să mergem mai ales pentru dezbaterea de după.

Uite ce ne-a povestit Vlad despre film și despre proteste: Continue reading…