Ultimii mayași

biserica

O femeie stă în genunchi și strânge în mână corpul inert al puiului de găină pe care l-a decapitat. Lângă picioarele ei e un cuțit cu sânge, iar de jur împrejur un covor din ierburi, încadrat de lumânări. Sunt în Mexic, la biserica catolicilor tradiționaliști din satul San Juan Chamula. Comunitatea de aici este una dintre puținele care păstrează tradițiile strămoșilor mayași.

Am coborât din autocar direct în centrul localității de chamula, cu gândul de a găsi obiceiurile și superstițiile lăsate de mayași.  Citește tot articolul …

O șmecherie de pe Anglia

10647235_10206468264732575_2012029098397348471_n

Am 27 ani și pe ultimii patru jumate i-am petrecut în Londra, unde am deocamdată un job OK și o viață OK de om din clasa de mijloc. Nu m-am cărat din România de răul ei, dar aș minți să zic că momentan nu-mi merge mai bine aici (deși am avut și zile mai proaste, în special când așteptam – și așteptam, și așteptam! – permisul de muncă).

După ce-am văzut deja mult-discutatul reality-show Channel 4 „The Romanians are Coming”, am fost dezamăgită să-mi dau seama că ce-au înțeles din el mulți compatrioți, inclusiv prim-ministrul și-un ambasador, e să se revolte în numele clasei de mijloc. Unii au ținut să se delimiteze în gura mare de romi și de oamenii săraci din România și din emisiune, ba au organizat și un protest. Eu nu m-am simțit ofensată de emisiunea cu pricina, mai degrabă deprimată. Sărăcia din România e reală, și, alături de migrația în masă a cetățenilor săi, e în principal responsabilitatea statului român, nu a străinilor de la un canal TV, care n-au datoria să ne menajeze sau să fie PR-ii noștri. E absurd să ne imaginăm că o să ne îmbunătățim imaginea în ochii străinilor dacă ne apucăm să strigăm că oamenii din emisiune n-au nici o treabă cu țărișoara noastră minunată.

Dar am mai observat și alt soi de reacție, în extrema cealaltă: unii au rămas cu impresia că Channel 4 și-a dorit să facă un documentar mișto, onest, de mare clasă, plin de compasiune, schimbător de percepții, ba chiar că a și reușit. Că nu putem să-i bănuim sub nici o formă pe producătorii britanici că ar fi fost tendențioși în vreun fel. Că e cazul, ca să arătăm că suntem deschiși la minte, să le oferim laude. Oameni buni, mă scuzați, dar sunteți în pom, unul plantat în solul fertil al naivității. Citește tot articolul …

Duncan, ce faci țigane?

duncan2

Mi s-a părut ciudat când m-am trezit cu un telefon de la patronul agenției pentru care lucrez: „Vezi că tura următoare e un pic altfel. Avem o mamă și un fiu, băiatul face 18 ani în a cincea zi de tur și, ce e și mai interesant, puștiul a fost adoptat din România acum vreo 15 ani!”. Am dat un search pe Facebook și am descoperit că prietenii mei din Ferentari puteau trece ca albinoși pe lângă viitorul meu client.

Duncan a primit cadou de majorat o excursie în România, care trebuia să fie un fel de drum inițiatic pentru tânărul american.

I-am luat de la aeroport și, conform programului, am oprit la magazinul Harley Davidson din Băneasa. Credeam că puștiul e cel care vrea ceva anume, dar spre surpriza mea, mama adoptivă era singura interesată de suveniruri pentru prieteni. I-am cazat la hotel și a rămas că ne vedem mai spre seară, când aveam în program un „welcome dinner” la Pescăruș. Deși amândoi păreau un pic defazați – „jet lag” s-au scuzat ei, totul a decurs perfect: le-a plăcut mâncarea, le-a plăcut conversația și toți trei am avut o seară frumoasă. A doua zi plecam spre Sibiu. Citește tot articolul …

Felicitări, ați fost respinsă

10375099_803000343044484_7601823062302307956_n

O să îmi pun filosofia în cap, adică facultatea. Din București. Dar poate că asta și vreau. Pe numele meu Raluca Roșu, am două diplome de la filosofie, una de licență și una de master. Ambele zac și adună praf în secretariatul de la etajul unu al clădirii de sticlă de pe Splaiul Independenței. Sunt acolo din septembrie anul trecut și nici până azi nu m-am dus după ele.

Nu au zis „respins” pe față când am aplicat la doctorat, dar m-au pus pe o listă incertă, au zis 9.25 și deasupra mea tronau cei câțiva care intraseră la buget fără bursă, respectiv la buget cu bursă. Norocoșii din urmă – cu șapte milioane pe lună sau cât le dă. În New York trăiam cu 20 de dolari pe zi, asta fără să pun la socoteală cazarea. De-acolo nu am luat diplomă, doar niște hârtii cu note mari și ne pare rău, nu avem bani.

De plecat în New York am plecat când deja mă săturasem de filosofie, dar mai ales de cele trei departamente de la noi: filosofia culturii, filosofie moral-politică și filosofie teoretică. Toți se urăsc între ei, mai mult sau mai puțin public, se joacă de-a ieșitu’ la bere și prietenia cu studenții. Se fac glume pe seama tuturor, ăia de dreapta îl urăsc mai mult pe Heidegger decât pe Marx, iar ăia de-l citează cu sfințenie pe Heidegger vorbesc în limbi necunoscute mie. Toți au ceava de împărțit cu psihanaliza. De-asta am zis: gata, plec. O să învăț teorie psihanalitică undeva mișto și o să citesc Freud toată ziua.

Citește tot articolul …

Mamă sau pușcăriașă

Foto: Cornelia G.

Am venit în Mexic ca voluntară într-un orfelinat. Trăiesc aici de aproape un an și încă mă mai mir – în biserici se fac exorcizări, în ringuri sunt lupte libere cu măști. Oamenii ăștia sunt foarte diferiți de europeni și americani. Acum câteva luni am aflat că avortul e ilegal, iar femeile care încearcă să scape de o sarcină nedorită fac 30 de ani de pușcărie. Continue reading…

Ce facem cu doamna Iordache?

picsel

Doamna Iordache are 84 de ani. Patruzeci de ani a fost profesoară de geografie la un liceu bun din provincie. Acum patru ani a fost diagnosticată cu Alzheimer. Nu mai recunoaște aproape pe nimeni, deși folosește formule de politețe ori expresii prețioase când încearcă să-ți explice lucruri. La un bolnav de Alzheimer, cuvintele apar cam ca într-o imagine dada, împrăștiate aproape aleatoriu, absurd. E tragi-comic să stai lângă ea. În primul rând, ți-e milă de un om ale cărui repere sunt foarte vagi, pierdute undeva în tinerețe. Citește tot articolul …

#ReporterlaVot: Lăsați băutura, vine dictatura

P1220574

Dacă plecam devreme de la protest, trăiam cu impresia că toți oamenii care s-au strâns în Piața Universității aveau același scop. Evenimentul care a început sâmbătă la șase seara în fața fântânii de la Universitate s-a chemat „Vrem să votăm, nu să pontăm”. Până să ajung acasă, n-am știut că despre asta e vorba.

Mulți au venit la un protest solidar cu diaspora nedreptățită de noul proces de votare – s-a strigat îndelung „Diaspora la vot” și „Vrem secții noi în turul doi”. Alții sunt aici pentru Macovei sau pentru oprirea exploatării gazelor de șist, unii pentru lupta anti-comunistă, care pentru alții e sinonimă cu demisia lui Corlățean sau a lui Ponta. Au fost și oameni care au ieșit din casă doar să strige ceva în genul „vorbiți cu toată lumea ca să nu se lase votul liber”. Citește tot articolul …

#ReporterLaVot: Am urmărit reacţiile oamenilor

panou_electoral

Mă privesc cu toţii. Fiecare mă scanează. Fiecare se întreabă cine e rahatul ăsta? Oamenii sunt ofensivi, iar asta se vede în privirea lor. Nu e necesar s-o spună cu voce tare. După vreo oră, unul îşi face curaj. Se apropie de mine, cu telefonul în mâna dreaptă. Mă priveşte fix şi mă întreabă din mers:

  • Tu încă eşti aici?

Mă opresc din scris şi mă uit la el. Nu ştiu ce să îi răspund. Îmi dreg puţin vocea şi murmur:

  • Am fost la vot.
  • Acum o oră! Dar acasă când pleci?

Ăh, asta e o întrebare bună!, mă gândesc.

  • Cred că mai stau puţin.
  • Mhm! Ia să ai tu grijă!

Citește tot articolul …

O zi de vacanță la coada democrației

coada

E zi de alegeri. Ne-am trezit cu greu, dar era deja stabilit – mergem la brunch cu gazdele noastre, un cuplu româno-italian, Alexandra și prietenul ei, Gabriele, ambii arhitecți în Paris. Am venit de miercuri la Paris cu prietena mea Maria pentru un festival de muzică, dar am preferat să stăm până luni, ocazie cu care puteam merge și la vot, aici, în Paris.

Ne-am început dimineața târzie de duminică cu o cafea și o tarte au flan. Era deja ora 14, iar noi încă nu plecasem către secția de votare, doar nu ne grăbea nimic – aveam toată ziua la dispoziție pentru a vota. Gabriele nu a mai așteptat ieșirea la masă, căci brunch nu mai putea fi, și a plecat plecat grăbit la biroul lui pentru a termina un pitch cu predare marți. Am rămas doar cu Maria și gazda noastră, Alexandra, și am decis că mai întâi votăm, iar apoi găsim noi un loc bun pentru o masă gătită.

Maria spune că știe ea drumul, căci a trecut în urmă cu vreo doi ani pe lângă ambasadă. Am iesit de la École Militaire. La semaforul din fața gurii de metrou sunt parcate 6 microbuze de jandarmi trași în armură. Presupunem că sunt ținuți pentru o intervenție în caz de forță majoră. Am refuzat să mă uit pe GPS și am urmat indicațiile Mariei. Am mers câteva sute de metri până am dat într-un parc, la una dintre laturile Domului Invalizilor. Am greșit drumul, ne-am spus, așa că am deschis GPS-ul telefonului pentru a căuta locația ambasadei. Era în direcția opusă. Ne întoarcem. Chiar în fața metroului trecem pe lângă doi români rătăciți, și ei în căutarea ambasadei. Ne aud graiul și o abordează pe Alexandra – Domnișoară, dar ambasada noastră știți unde este?

– Mergeți înainte și la a doua intersecția faceți dreapta pe diagonală, îi răspund eu, cu harta GPS-ului în față.

– Dar cu cine votați? Alexandra e curioasă cu cine votează noul nostru partener de drum, cel care ne-a și cerut indicațiile. Erau totuși primi români pe care îi întâlneam în ziua aceea.

– Eh, cu doamna Udrea.

– Mai bine veniți cu noi la o cafea decât să votați așa, glumește Alexandra.

– Păi spuneți-mi cu cine și votez, răspunde noul nostru coleg de drum, care se ține scai după noi.

– Trebuie să fiți sigur, nu trebuie sa vă spun eu.

– Domnișoară, eu sunt din Gorj. Acolo toată lumea votează cu Ponta. Dar eu nu votez ca restul, spune mândru olteanul nostru. Vă dați seama cum ar fi să vină doamna Udrea aici, la Paris, să se întâlnească cu toți președinții și să ne reprezinte o femeie frumoasă și elegantă ca ea?

– Contează doar cum arată?

– Păi nu contează doar asta. Dar a fost Ministra Culturii, vă dați seama. A făcut multe.

Citește tot articolul …