Într-o seară de vară primesc un SMS de la un prieten. ”Mâine plec în Grecia. Hai la o bere”. Câteva ore mai târziu, îmi povestește despre jobul lui de vară, la un hotel de pe insula Kos din Grecia. O vară fără bani în București nu îmi surâde câtuși de puțin, așa că mă trezesc că-mi iese pe gură, fără s-o rumeg deloc, regretabila idee: ”ce aș veni și eu…”.
A doua zi aflu detaliile. Salariul ajunge undeva pe la 1000 de euro pe lună, joburi de barmani și ospătari, cazare și trei mese pe zi. De dragul diversității, pentru două-trei luni, sună oarecum interesant.
Nu am mai făcut niciodată astfel de joburi, dar în general nu mă dau în lături de la niciun fel de muncă. Cred că din absolut orice ai de învățat. Singurele experiențe cu barurile datează de peste 15 ani, când făceam pe barmanul într-o speluncă deschisă de mama în Negrești. Crâșma se numea, deloc surprinzător, Negreșteanca.
Câteva zile mai târziu sunt deja pe drum, împreună cu Lara, prietena mea. Avem o singură regulă: dacă e nasol, ne întoarcem. Luăm un autocar până-n Atena, iar din portul Piraeus, un ferryboat cu care mergem 12 ore până pe insula Kos.
Aici s-a născut Hipocrate, părintele medicinii moderne. Kos are cam 30.000 de locuitori și se bazează, evident, pe turism, ca și celelalte insule din Grecia. Ulterior descoperim că, în ciuda aspectului exotic, viața culturală de aici nu este cu mult mai interesantă decât cea a Costineștiului nostru din perioada 2000. Muzica de la diverse taverne și pseudo-cluburi îmi confirmă pe deplin asta. Mă simt teleportat cu 10-15 ani în trecut. Vin aici turiști din Rusia, Olanda, Marea Britanie.
Printre puținele lucruri bune sunt bicicletele, găsești de închiriat la tot pasul. Însă pistele zici că-s gândite de Oprescu; sunt puse pe trotuar, la fel ca în București.
Ajungem târșâindu-ne trolerele până la Atlantis Hotel, un hotel de 4 stele, presupusul viitor loc de muncă. Konstantinos, unul din managerii hotelului care ne ia în primire, are părul alb și seamănă cu actorul ăla, Ben Kingsley. Are o privire blajină și vorbește o engleză corectă, deși accentul e oarecum nostim. Vom fi cazați separați, căci regula hotelului este băieți cu băieți, fete cu fete.
La cazare mișună de gândaci, destul de mari, salamandre și tot felul de vietăți necunoscute. Dacă stai mai mult nemișcat, te alegi cu pișcături de țânțari nenorociți, ca în Delta Dunării.
Câteva ore mai târziu mergem să luăm prânzul în cantina pentru staff, la subsolul hotelului, prin niște cotloane insalubre, unde geme de mizerie, gândaci, miros închis și înțepător și multă căldură. Sufocant de cald. Panica se instaurează, încet și sigur, înlăturând ultimele valuri de entuziasm. Se pare că am nimerit în cel mai prost loc.
La un net café din apropiere, Lara dă peste niște români care lucrează la un alt hotel, tot all inclusive, numit Blue Lagoon. E un resort uriaș de 5 stele. Într-o oră, călare pe două biciclete închiriate cu 1 euro pe oră, suntem în fața biroului de HR. Una din angajate ne recită cât de fain e hotelul, cât de bine sunt tratați angajații și că există o exigență și o disciplină care se cere de la fiecare membru al personalului, așa cum îi stă bine oricărui resort de 5 stele.
După ce termină cu textele de PR, Anna îl cheamă pe managerul general. În jumătate de oră suntem angajați. Eu la restaurant, Lara la bar. Salariul e puțin mai mare decât la Atlantis, iar condițiile de cazare aparent mai ok. Începem munca.
Îmi notez în jurnal: ”9 iunie. Prima zi a fost un fel de șoc. 11 ore de muncă aproape non stop. Seara, după ce am terminat, mă gândeam doar la cum naiba am ajuns aici. De asta am făcut facultate? Cum să rezist aici, cu toată munca asta, zi de zi, fără zi liberă, dar mai ales, cu faptul că managerii de la hotel se poartă cu subalternii lor ca și cu niște animale? ”
Am un supervizor pe care îl cheamă tot Konstantinos, sau așa ceva, dar toată lumea îi zice Kosta. Numele grecești gem de Kosta. Al nostru are ochii bulbucați, uriași, ca testiculele unui vițel. Când te privește, își scoate ochii afară și mai mult; sunt ca niște bile albăstrii care respiră singure. Are un râs grotesc, care-ți zgârie urechea.
Superiorul lui Kosta, un turc pe nume Stefanos, este managerul pe restaurante al hotelului. Îi întind mâna să mă prezint și el se uită la mine disprețuitor și după câteva secunde dă din cap că nu. Cum de îmi permit să vin așa la muncă, în prima zi, de ce nu m-am bărbierit? Sunt nebărbierit de doar 2 zile… Așa vii în prima zi la muncă? Ce crezi că e aici? Primesc o lamă de ras și niște spumă nivea și îmi spune răstit că în maxim 3 minute să fiu înapoi, bărbierit.
Frec mese, debarasez pahare, cești, furculițe, șterg de praf, aranjez mese și scaune, fețe de mese, iau comenzi de băuturi. Nu primesc bacșiș, că e all inclusive.
În timpul serviciului nu ai voie să stai. Dacă nu ai nimic de făcut, trebuie să te miști printre mese. Dacă stai, în câteva secunde ochii bulbucați ai lui Kosta te vor biciui așa de tare că o să îl visezi noaptea și o să te trezești panicat că ai scăpat tava pe jos.
”De-a lungul zilei îmi vine în mod constant să plâng. Am tot felul de colegi care mai de care mai amuzanți. Sunt oameni din Pakistan, Albania, Macedonia, Grecia, România (destui), Bulgaria.”
Unul din ei este Florin, un tip cu chelie, la 25-26 de ani, din Lehliu-Gară. E pe insulă de la începutul lunii mai. Vrea să stea toată vara și să-și ia o mașină când se întoarce acasă. A găsit un BMW la vreo 3000 de euro.
Florin înjură aproape non stop. De toți sfinții pe care îi știe, pe unii cred că îi și inventează. Pare mereu cătrănit, supărat, ofticat. Zbiară după o colegă macedoneancă, care nu înțelege româna, ”făăăă, ce te-aș fute! Uite-așa!” Merge la spatele ei și îi arată tot felul de semne obscene, atunci când sărmana fată spală tacâmurile și le lustruiește. O tot înjură în română, cu un rânjet drăcesc în colțul gurii. Mă prind că umorul meu nu mă va ajuta prea mult aici. Va trebui ajustat, căci altfel s-ar putea să îmi creeze probleme.
Muncitorii sunt neprietenoși cu noii-veniți. Într-un fel, e ca la pușcărie.Dacă ești luat de fraier, taci și înghiți. Ești malaka. Grupurile sunt făcute pe naționalități și nu e greu să te prinzi când alții vorbesc despre tine în albaneză sau greacă, știind că tu nu înțelegi ce zic. În bar, la Lara, doar românii sunt trimiși de către supervizori după gheață, acțiune ce implică un efort fizic considerabil.
Pe Abas îl văd zilnic, în centru. E din Pakistan, are 6 copii acasă, vinde jucării. Își vinde marfa șoptit, nu spune decât hello my friend, very nice. 2 euro for the price.
”10 iunie. Rezistă. Nu fi cocalar. Nu ceda. Muncește. Fă-o aici cum n-ai făcut-o niciodată. Coboară în acest infern, afundă-te cât mai jos, bucură-te de acest periplu printre porci, căci te va căli și îți vei mulțumi, vei ști mai clar ce ai de făcut.”
La ședința de la finalul primei zile de muncă mă simt ca Victor Petrini, cel mai iubit dintre pământeni, în scena cu ”partea lemn – oasă și partea fer – oasă”. În bucătărie, supervizorul ne așează pe rânduri, se uită la fiecare preț de câteva secunde și dă calificativele: tu ai fost ok azi, tu te-ai descurcat prost, tu ai fost idiot, tu ești frumoasă dar nu gândești, tu ai fost rapid, dar vreau și mai rapid, tu ai fost praf.
A doua zi, teroarea crește. Cică e normal ca unii să cedeze nervos. O fată a avut o cădere nervoasă și a stat acasă o săptămână. ”Norocu’ ei că au primit-o înapoi”, face un macedonean, într-o zi, la masă.
Supervizorul Kosta ne spune ba că suntem proști, că nu înțelegem engleză, că suntem ”malaka”. Am auzit cuvântul acesta de atâtea ori, că m-am plictisit de el și acum îl urăsc. Înseamnă un fel de tâmpit, idiot. Poate avea și conotație mai nasoală, dar și mai prietenoasă. Este înfiorător de trist pentru o limbă să aibă atât de puține înjurături.
Kosta îmi spune să curăț bine mesele; ”I want it clean like my dick, I want it to smell like my dick”. Rânjește.
În tura de după amiază, Kosta strigă la noi să ne adunăm. Facem toți linie în jurul lui, drepți, ca în armată, aranjați și cu mâinile împreunate. Nu zâmbește nimeni.
Supervizorul belește ochii și latră plin de aroganță: ”Why are you here?” Ne uităm cu toții unii la alții, apoi la el. Unora le e frică. Alții zâmbesc, în așteptarea unei glume. ”You are here… because?” Se holbează la fiecare din noi. Vine aproape și îmi pufăie respirația îmbâcsită în nas. Nu răspunde nimeni. ”You are here to say hello to ME!” Se aude în cor ”Hello!”, apoi el rânjește satisfăcut. ”There you go! Now go to work, mother fuckers!” Și toată lumea pleacă.
Așez șervețele pe mese, iar alături pun solnița și piperul. Kosta se strecoară la spatele meu ca un vultur venit să ciugulească un hoit împuțit de căldură. Îmi zice ”are you stupid, don’t you understand english?” Solnița și piperul trebuie puse într-o anumită poziție față de șervețele, care și alea trebuie așezate cu fața spre piscină, cumva.
Îmi zice că sunt prost de vreo trei ori, cu tonul ridicat, cu furie simulată (de fapt o plăcere personală), îndreptându-și arătătorul spre tâmplă. Unui alt coleg român îi zice, la un moment dat, ”I will send you back to Romania, mother fucker!” pentru că nu a găsit ceșcuțe curate și niște clienți au trebuit să-și ia ei singuri cești. E un fel de umor negru cu care te obișnuiești, vrând-nevrând. Nu ai de ales.
Teroarea e omniprezentă, chiar și atunci când sunt în baie. Simt că acest Kosta are un ochi al lui Sauron cu care mă urmărește în permanență. Nici față de fete nu manifestă prea mult respect. Unei colege îi arată cum se lustruiesc cuțitele, simulând cu palma masturbarea. ”Nu știi cum se curăță cuțitele? Uite așa!” Și toți băieții râd în hohote, iar fata se întoarce, rușinată, cu spatele, pentru a-și continua lustruitul.
Unii îmi zic că o să mă obișnuiesc, că așa e la început, că și lor le-a fost greu, dar n-ai ce să faci, asta-i viața. Alții spun că stau aici cât pot. Să vadă cât rezistă. Ajung să glumească resemnați pe tema asta. Mulți probabil că nu au de ales.
La Blue Lagoon se fac și nunți. Au propriul preot și propria biserică, unde te poți cununa, să scapi de o grijă.
Lara își notează în jurnal: ”10 iunie. Mai am două oră jumate. Deja mă rup picioarele, nu mai simt decât durere și vreau să scap mai repede. Nu mi-e foame, nu mi-e nimic, doar mă rup picioarele.”
După două zile în acest imperiu al sclaviei și al exploatării umane, îmi dau demisia. Analizez cu atenție situația și îmi dau seama că la Atlantis, hotelul de 4 stele la care venisem inițial, condițiile sunt cam aceleași, banii sunt cam aceeași, dar munca e mai ușoară, din ce îmi spune un prieten care lucrează acolo. Nu e teroare. Dacă vreau să-mi păstrez facultățile mintale, cel mai înțelept pare a fi să mă mut acolo. Oricum, mă bate destul soarele în cap.
Dimineață merg la HR-ul de la Blue Lagoon, unde o anunț pe Anna că demisionez. În câteva minute apare din neant Stefanos, bruta cu tenul negricios, managerul pe restaurante. Îmi spune să stau drept, că el e managerul. Mă împinge în piept cu degetul arătător. Uneori mai tare, alteori mai încet.
La început e calm, dar se enervează când vede că nu renunț la demisie. Îi spun că nu sunt obligat să îndur aceste insulte, amenințări și strigăte din partea supervizorului, că jobul e prea stresant.
”Listen to me Drago. (Nu poate pronunța numele meu, cu tot cu ș). If Kostas was a bad person, he wouldn’t be here, to work with me. Because I am the worst. No one can take this reputation from me. I am the worst. I am the numero uno. So… go back, take your uniform, your name tag, tomorrow at 11 clock come and work, finish, and in the night you go to the main restaurant, and from tomorrow you work in the main restaurant.”
Pentru un moment, simt cum Stefanos mă agață, vrea să mă combine. Poate are dreptate… Dar mi-am găsit job mult mai relaxant, pe aproape aceiași bani. Nu cedez. Iese din birou pocnind din degete și urlând în greacă.
Nu sunt plătit pentru cele două zile de muncă de la Blue Lagoon. Mi se spune că au fost considerate zile de training. De altfel, vestea că am plecat după doar două zile, a ajuns la urechile tuturor, mai ales a multora pe care nici nu-i cunoscusem.
La Atlantis, condițiile de muncă sunt mult mai ușoare. Hotelul este de 4 stele, dar arată ca de două. E mai ieftin – dacă la Blue Lagoon plătești în iulie cam 250 de euro pe zi pentru o cameră dublă cu all inclusive, la Atlantis plătești doar 150 de euro pe zi.
Majoritatea clienților sunt ruși care nu înțeleg o boabă de engleză, apoi olandezi și britanici. Aria de acțiune e un pool bar, cu o terasă cu mese și șezlong-uri.
Miss Litza, supervizoarea, este o femeie la 50-60 de ani, slabă, cu pielea încărunțită și părul brunet, tuns scurt. Ziua stă pe un scaun înalt după bar și sevește băuturi. Poartă ochelari de soare negri și râde zgomotos și hăhăit la glumele unora dintre clienți. Nu am văzut-o să mănânce altceva decât castraveți, iar prin uniforma ei (pantaloni negri și cămașă albă) pot ghici că e așchie. Iubește fotbalul, însă la fiecare meci trebuie să muncească.
E obsedată de paharele de sticlă, care tot dispar. Ne trimite la vânătoare de pahare pe plajă. ”Hello, excuse me, here comes the glass hunter”, glumim cu clienții. ”I’m watching you, my friend, be careful!”, le spune unora ca să nu plece cu paharele. Pare că paharul e chintesența vieții; o văd ca pe un țar al paharelor de sticlă, care are ochiul format și bate la distanțe impresionante.
În fiecare seară, când terminăm tura, stăm la un pahar. Ne spune că era mai bine pentru toți înainte ca hotelul să fie transformat în all inclusive. Făcea din bacșiș de trei ori salariul, care era oricum mai mare decât cel de acum.
Odată cu introducerea sistemului all-inclusive, clienții ”de calitate” nu au mai venit, preferând să meargă în alte părți, ”a la cart”. Ea e aici de 31 de ani, iar all-inclusive-ul a fost băgat de 5 ani. ”Aveam clienți britanici, prieteni, care mi-au spus că nu mai pot veni de-acum aici, le pare rău, deși le-a plăcut de mine și de modul în care îi serveam. Eram ospitalieri, ne simțeam bine cu toții. Acum vin numai ruși care beau ca porcii. Vin aici că nu îi mai primesc cei de la hotelurile din Turcia. Că acum câțiva ani mergeau în Bodrum, unde beau și mâncau ca niște porci, iar după ce turcii au început să le dea cu flit, în ultimii ani vin aici. All inclusive-ul e un bullshit. Așa e peste tot în lume, nu doar aici.”
O bună parte din hotelurile de pe insulă sunt de tip all-inclusive – una din cele mai mare mizerii din industria HoReCa. La prima vedere, serviciile de acest tip îl scutesc pe sărmanul turist de stresul pregătirii meselor, ieșirilor, cazării și a anumitor activități ”extra-curriculare”. Pe sistemul dai un ban, dar ai totul inclus. Mănânci cât vrei, bei cât vrei.
Sistemul all-inclusive a pornit din Spania, în urmă cu câțiva ani, iar la scurt timp după lansare spaniolii au regretat amarnic: All inclusive distruge calitatea turismului, iar nefericiții beneficiari ajung să plătească sume exorbitante pentru poșirci ieftine pe care să le savureze în necunoștință de cauză. All inclusive distruge economia turistică, întrucât globalizează totul, ca un gigant care înghite micii întreprinzători și nu le mai dă șanse de supraviețuire. All inclusive este o iluzie a confortului și a unor servicii de calitate superioară, este o ciumă pentru turism și pentru economie și reprezintă drojdia deghizată în ciocolată.
Pentru clienți, all inclusive-ul nu e, de fapt, chiar all-inclusive. Dacă vrei să bei un whisky, ți se pune în pahar cel mai ieftin whisky. Dacă ceri un ballantines sau jack, trebuie să plătești. Dar barmanul este instruit să nu îți spună asta în mod direct, ci încearcă să te agațe, discret, abia după ce ți l-a turnat deja. ”Do you prefer credit card or cash?” Dacă te revolți că ai plătit o sumă exorbitantă și primești produsele cele mai proaste, o faci în van. Chelnerul sau barmanul este instruit să îți spună, pe cel mai drăguț ton posibil, aceasta este politica hotelului nostru.
Dacă vrei vin, primești vin din pungi de 20 de litri, făcut la pastilă. Berea draft este o bere Zorba (cea mai ieftină bere locală; o găsești la chioșc cu 50 de cenți cutia). Vodka e cea mai ieftină vodkă, locală și dubioasă. La fel se întâmplă și cu cocktail-urile, care sunt niște poșirci cu gust infect. Dacă bei câteva ai șanse mari să ți se facă rău, din cauza alcoolului prost. Sucul de portocale sau de ananas e din concentrat la damingene de 20-30 de litri.
Chiar și așa, nu poți bea chiar cât vrei. Dacă ai mai multe pahare la bord, poate nu vei observa că la fiecare nouă băutură comandată crește numărul de cuburi de gheață din pahar.
Fac un calcul rapid: există cazări excelente cu 35 de euro pe zi (apartament), taverne unde mănânci bine cu 10-15 euro pe zi, și baruri unde poți bea băuturi adevărate, la prețuri normale, nu poșirci. La care mai adaugi și libertatea că nu ești condiționat de mese la anumite ore (prânzul, cina).
Notez în jurnal: ”Este un tip la piscină, acolo unde lucrez, cred că e rus. Are în jur de 130-140 de kg, vine cu pește gătit, înfășurat în ziar, îl întinde pe masă și începe să mănânce. Îl decojește de coadă și de oase. Într-o noapte am văzut că hrănea și o pisică ce se tot învârtea în jurul mesei. O fi Ignatius Reilly.”
Împart camera cu un tip blond, Florin, care inventariază maneliștii cu seriozitate și acuratețe. Florin are tenul albicios, dar e roșu de la soare, fript ca un pui. Are dinții stricați și ochelari de vedere. Într-o zi, la masă, printre râgâieli asurzitoare, mugete, urlete în cel puțin 3 limbi și râsete zgomotoase, îl rog să-mi facă un top al maneliștilor.
Primii doi menționați sunt Adrian Minune și Salam. Apoi pomenește despre petrecerile de la Hanul Drumețului din Drumul Taberei. Cei mai buni lăutari de acolo sunt Nikolas, Ionuț Prințu, Dănuț Piticu, și or mai fi câțiva. Acolo se cântă lăutărește pe bune. Îi mai recomandă și pe Leo din Kuveit, Ionuț Cercel, Florin Cercel, Babi Minune, Claudiu Calipso, Cristi Mega. Nu îi place nici Guță, nici Vali Vijelie. Sunt prea… ponosiți.
Un instalator grec e căsătorit cu o româncă, așa că știe o parte din înjurăturile standard din română. Ascultă pe telefonul mobil ”La inimă m-ai ars”, atunci când muncește, și fredonează refrenul, într-o română impresionant de corectă. ”Salam is the best!” râde când ne vede.
Ieri, vineri 13, a murit tatăl lui Ovidiu. Nu pare extrem de afectat; mă face să mă gândesc la străinul lui Camus, care merge la înmormânarea maică-sii. Ovidiu însă nu poate merge la înmormântarea lui taică-su din mai multe motive: unul e timpul – până ajunge acolo, tatăl lui va fi fost deja îngropat. Alt motiv, poate mai important, e situația financiară. O plecare subită, chiar și pentru câteva zile, ar costa peste 300 de euro.
După 12 zile de muncă, realizez că e cazul să mă opresc. Ar fi o prostie să mai continui. Banii câștigați sunt ridicol de mici pentru energia și timpul investit.
O problemă generală, atât la Atlantis, cât și la Blue Lagoon, este plata salariilor. Este foarte posibil să îți iei banii la 2 luni de când începi munca. Totul la negru, așa că abordarea acestui subiect trebuie făcută cu mult tact, să te asiguri că nu pierzi.
Când sunt controale cu inspecția muncii, se știe dinainte. Sunt anunțate. Când apare inspectorul, cei mai mulți muncitori la negru sunt trimiși acasă sau băgați într-un soi de buncăr, depozit sau așa ceva, unde să nu fie găsiți. Trebuie să stea acolo cu orele, dacă e necesar. Pe unii pakistanezi îi bagă în frigidere sau cutii mai încăpătoare, unde stau ascunși, pe toată durata controalelor. Jumate de oră, o oră. Unul povestește că odată era să se sufoce într-un frigider. Alții înoată prin piscină, mai mult cu capul la fund.
După ce anunț că plec, atunci când trebuie să-mi iau banii pe 12 zile, managerul hotelului Atlantis, alt Konstantinos, îmi spune că primele două zile sunt considerate training și nu voi fi plătit. Rămân înmărmurit, semnez un post it prin care confirm că am încasat banii și ies din birou. În drum spre cameră, înformația ajunge la creier, și în scurt timp apare furia. O las să mă cuprindă și mă întorc în 10 minute în biroul managerului, spunându-i că nu există zile de training, și că este ilegal să mi se rețină două zile din plata salariului. ”I can’t help you, I’m sorry”. Vreau să discut cu managerul general. Kostantinos îmi spune că poate acesta mă va primi în biroul său, mai târziu. Poate. Jucându-se de-a transferul de autoritate, îmi spune să revin în jumătate de oră.
Între timp trebuie să prind prânzul la cantină. Mâncarea e îngrozitoare. Sunt foarte aprins pentru că nu mi-am luat banii pe cele două zile, urlu că asta e mâncare de porci! Simt că oricum nu prea mai am nimic de pierdut. Unul din grecii care fac aprovizionarea îmi tună disprețuitor ”deci ce vrei să spui, că oamenii care mănâncă aici sunt animale?” Nu, nu sunt animale, animale sunt managerii care dau o asemenea mâncare angajaților. El face că dacă ai probleme, du-te și plânge-te la manager, lasă-ne pe noi în pace. Da, asta o să fac.
Când revin, în jumătate de oră, fata de la recepție îmi dă banii pentru cele două zile. Îmi arată foaia pe care o semnasem mai devreme, mi-o rupe în față cu mișcări lente, apoi îmi întinde o altă foaie pe care mă roagă să o semnez, cu suma trecută integral, zâmbind tâmp.
Ultimele zile pe insulă mi le petrec explorând zone mai sălbatice, printre capre cu talăngi la gât, care behăie și te privesc lung și fix, cu niște ochi de sticlă, diabolici. De parcă te judecă. La întoarcere, pe ferryboat, îl cunosc pe Nikos, un grec din Salonic. Ascultăm la laptop Lume albă de la Sfinx, în timp ce ferry boat-ul sparge valurile spumegând, în vălătuci. Îi zic că e din ’75. ”This track is ahead of its time”, face el melancolic.
În Atena petrec câteva ore în inspecția cartierului Exarchia, renumit ca fiind zona anarhiștilor din oraș. Pe aici poliția nu mai patrulează, după revoltele din 2008 stârnite de uciderea unui puști de 15 ani. Găsesc niște magazine de viniluri destul de bine puse la punct pe coldwave / darkwave / dark ambient / goth. Pare a fi soundtrack-ul perfect pentru ce-i aici. Intru într-o cafenea și beau o cafea la 2 euro. E bună. Cafea adevărată, nu pișoarca de cafea servită clienților de la Atlantis. Un tip citește pierdut A Farewell to Arms.
Într-un autocar împuțit, în timp ce-mi bate-n cap aerul condiționat pe care nu pot să-l opresc, meditez la tot tripul ăsta. A fost ca un vis, din care abia m-am trezit.
Poate că o să gândești, din confortul vreunui scaun moale, cu un mojito-n față, sau cu vreun frappe mai năstrușnic, că ți-ai pierdut ultimele 15 minute citind balivernele și lamentările vreunui român pierdut prin diaspora – un film destul de bine împământenit în cultura noastră. E posibil, mi-am asumat asta de la început, dar, cu riscul de a suna tendențios, ăsta e cadoul meu pentru tine.
PS: Într-una din zilele mizerabile de la Atlantis am cunoscut un dansator grec, Yannis, care mi-a făcut cadou o tonă de muzică grecească. Ulterior, acasă, am făcut acest Malaka mix cu folk grecesc psihedelic din Creta, ceva ce nu mai auzisem niciodată.
Ma bucur tare ca ai scris textul asta. Chiar acum cateva zile aplicasem pentru un job in afara si am fost contactat de cei de acolo. Tot ce am citit la tine m-a facut sa ma gandesc de 2 ori la decizia pe care ar trebui sa o iau.
Merci ca mi-ai deschis ochii.
Draga Dragos,
Am lucrat si eu la Blue Lagoon in 2007 , adevarat ca munca e grea, poate s-au mai schimbat managerii din hotel, insa dracul nu e atat de negru dupa cum scrii tu aici.
Din ce scrii tu aici, eu deduc ca esti un aerian, talentat la scris insa cam atat. Persoane de genul tau asa visatoare si boeme nu au cum sa reziste unui ritm sustinut de munca din hotel in timpul sezonului estival. Afla ca eu am lucrat din aprilie pe final, pana la sfarsit de noiembrie in acest hotel.
A fost un ritm intens de munca, am avut doar 4 zile libere in acest interval, insa nu ma plang, au fost si momente frumoase.
Din momentul in care am terminat facultatea, am lucrat numai in turism, in diverse agentii apoi am acceptat sa lucrez aici la Blue Lagoon ca barman-ospatar (chiar daca am coborat profesional ), asa ca iti pot spune ca all inclusive-ul nu este nicidecum o ciuma pentru turism. Este o idee stralucita care face turismul accesibil si pentru persoane cu un buget mai redus. In momentul de fata am propria mea agentie de turism, vand all inclusive si stiu cum functioneaza pentru ca l-am prestat la un moment dat.
Un moftangiu ca tine nu avea cum sa reziste acolo, esti talentat la scris, poate te apuci de scris proza sau poezie, nicidecum nu esti tu in masura sa faci apologia all inclusive-ului. E adevarat ca berea nu este cea mai scumpa, vinul folosit nu este cel mai bun pentru ca nu se poate asa ceva, dar pana la ineptiile care le scrii tu acolo e cale lunga.
Te sfatuiesc sa te mai dai jos din cand in cand de pe piedestalul de “om cu studii superioare”, pentru ca vrei nu vrei o sa fii nevoit sa o faci.
Intamplator am dat peste ce ai scris tu aici pentru ca cineva din lista mea de pe facebook a distribuit link-ul.
Sper ca nu impartaseste si el aceeasi parere.
Esti o odrasla de bani gata neobisnuita cu munca.
Hai pa,pa ! La revedere !
deci ti se pare ok ca daca ai bani mai putini sa fii inselat la mancare, bautura si practic sa sustii o forma de sclavie moderna. ok, “eu” cu agentie de turism.
neuneu, e cit se poate de clar ca Dragos este inadecvat locurilor pe care le descrie. dar este nevoie tocmai de un astfel de inadecvat ca sa capeti asupra lor o viziune realista, poate chiar de bun simt. pentru ca o persoana care, spre deosebire de el, se integreaza, vrind-nevrind, cu succes, intr-un astfel de mediu de munca, nu este tocmai genul care va face o descriere a locului, iar bunul simt tinde sa sufere curbari in spatii alternative sub presiunea situatiei de munca si viata in care se afla. asa ca e numai bine ca un astfel de om precum Dragos face serviciul, lui si altora, de a vorbi despre asemenea lucruri.
ceea ce spui tu este ca oamenii, obligati de situatii dificile care ii aduc in postura de sclavi, trebuie sa taca si sa faca, tocmai pentru ca nu stiu mai bine, tocmai pentru ca nu se pot exprima, tocmai pentru ca nu au studii, tocmai pentru ca, in conditia lor “inferioara”, sint numai buni ca sa trageti voi, patronii, managerii si vechilii lor sociopati, de ei ca de niste fiinte care nu sint cu totul oameni cu drepturi depline. asa cum nici Dragos nu este un om cu drepturi depline la opinie si sensibilitate, la observatie si viziune, la a se informa si a ne informa, pentru ca are studii, pentru ca e din alta categorie, pentru ca nu e un biet exploatabil precum cei care sint dispusi sa va faca voua orice munca, in orice conditii, pe un nimica de bani daca este posibil, cu gura inchisa dar zimbitoare.
din ce scrii se vede limpede ca ai pune oricind, daca legea si moravurile te-ar lasa, de o ideologie pe genunchi, ad-hoc, care sa justifice cit se poate de simplu si logic, cu un firesc clonat din satrapiile orientale, utilizarea seamanului tau la bunul tau plac, cel care stii mai bine, cel care esti suflet in sufletul muncii grele, al cistigului cu orice pret, daca se poate suprem, ca e, oricum, inflatie de carne de munca si pretul ei este infim.
neuneu, am muncit mult pentru de astia ca tine. i-am ajutat sa faca bani cu lopata. stii ce ar spune ei: daca nu iti convine, de ce nu iti faci propria afacere? daca ne-am face toti propria afacere am muri cu totii de foame: cine sa mai lucreze pentru altii? ai muri si tu de foame. ideea este sa fii om cu omul de linga tine, nu o vaca indobitocita de munca si dragostea de bani, care se umfla de propria drojdie adunata in atitia si atitia ani de facut bani fara a intelege nimic, dar nimic din viata asta. dar mai ales fara a intelege nimic despre cel de linga tine in afara de cum sa-l storci mai eficient de orice ti-ar putea fi de folos.
da, este nevoie de marginali, de omul nepotrivit la locul nepotrivit, care sa picteze ceea ce nefericitii chiori si orbi, ori prea ingropati, nu ar putea oferi ochilor nostri sub forma unui tablou graitor al realitatii. da, este vizibila discrepanta dintre autorul articolului si locul de munca. tocmai de aceea simt ca merita mai abitir multumirile mele.
nu-mi dau seama esti prost sau doar te prefaci?
dragos de bani gata? ai gresit tare muncitorule…
Te-ai obisnuit de asa mult timp cu raul incat ti se pare ca ti-e bine !
Credeam ca-s singurul care a ramas cu aceeasi impresie citind articolul. Nu stiu daca baiatul asta e de bani gata sau nu, inclin sa cred ca nu, dar mofturos tot este. Adica ori s-a dus la munca, ori…?
Dragă eu,
Din păcate nu sunt un băiat de bani gata, deși chiar mi.aș fi dorit asta. Cât privește Blue lagoon, dacă tu ești ok cu faptul că un angajator se poartă cu subalternii ca și cu niște animale, felicitări. Ești unul din cei care perpetuează bunul mers al acestui sistem de exploatare umană în câmpul muncii. Cât privește all inclusive,să fim serioși, pe cine vrei să convingi?
Scuza-ma ca-ti spun, dar esti un fitos idiot lenes. Auzi, 11 ore de munca, ce groaznic :)).
Uite de asta merg prost lucrurile in Romania, ca este plin de oameni ca tine. Cine e serios si muncitor, a plecat din tara si munceste.
Intr-o nota personala, da, inteleg ce zici, nici eu nu as face munci din astea decat daca n-as avea un job mai bun. Dar daca esti fitos si destept, atunci gaseste in RO job de birou pe masura. Daca pe moment nu poti, atunci 3 luni suporta si fii happy cu asta.
Apropo, eu am si studii, si cand e cazul muncesc si 20 de ore pe zi. Si e ok. Si nu ma plang, ci chiar sunt happy. Si duc si gunoiul daca trebuie, desi da, de obicei am menajera sa faca asta. Si merg in Vama si ascult rock. Si sunt la doctorat. Dar lucrez si am lucrat si in constructii cand e cazul. Si am o firma de IT.
20 de ore pe zi? LOL
“Si merg in Vama si ascult rock. Si sunt la doctorat. Dar lucrez si am lucrat si in constructii cand e cazul. Si am o firma de IT.”
rockul, Vama si doctoratul ca justificari. esti jalnic.
nu poti sa-ti sustii mesajul fara sa te blindezi cu lucruri complet straine de subiect, fara sa te imprumuti cu forta lor la care nu ai contribuit nici o iota.
esti mindru ca esti.
vreau sa stiu ce firma de IT ai ca sa stiu ce marca de hirtie igienica sa evit.
vezi ca e cazul sa lucrezi in constructii. acum.
Ce-ar fi daca nu am mai munci mult, ci destept?
Mi-e extraordinar de greu sa cred ca un om obisnuit cum pari tu poate efectiv sa munceasca 20 de ore pe zi. Chiar si daca doar numeri chibrite, tot nu ai cum sa faci asta la acelasi nivel ridicat de calitate, 20 de ore pe zi. Nici chiar 11. O sa vezi tu efectele acestui stil de viata si de munca in curand, nu-mi fac griji.
Btw: cine e serios si muncitor stie ca nu se masoara totul in timp. Cine e cu adevarat destept munceste o ora cat altii in 20.
Iarta-ma, nu imi plac schimburile de replici, dar raspunsul tau doar dovedeste ca nu ai idee ce este munca, iar de dragul comentariilor ma limitez la domeniul IT.
Si sa dai citate din poze cu apusuri de pe facebook, este trist. Nu iti poti permite sa tii lectii de viata unei persoane care doar a prezentat un punct de vedere argumentat. Nu numai ca nu nicio logica in text, dar dai dovada de o nesimtira tangentiala cu supraveghetorul cu ochii bulbucati.
Iar pentru succes se munceste mult si destept, nu se exclud una pe alta.
Sa iti fie rusine!
ori ai menajera ori duci gunoiul ori esti schizofrenic?!?!?! hotaraste-te Gheorghe 😉
Bravo tata ! Foarte bine ca te-ai decis sa scrii acest articol. Romanii trebuie sa stie la sa se astepte cand se pornesc spre asa ceva. Am avut si eu “ocazia” sa plec in Creta acum doua veri, dar cam stiam cum treaba. Plus ca intuitia urla la mine sa nu cumva sa fac asta! Drept urmare, sunt fericit ca n-am facut-o! Si fii linistit, toate lucrurile se intampla cu un scop. Sunt sigur ca ai avut de invatat ceva din toata experienta asta. Sanatate si numai bine !
A meritat pentru muzica, multmim!
N-ati plecat cu vreun contract din tara, ceva?
La un moment dat am vrut si eu sa plec. Am fost la o firma, mi-au gasit un job la care trebuia sa plec in doua zile, eram grabita cu toate, dar mi-am facut timp sa citesc contractul pe indelete.
Totul era mult prea vag (2-4 persoane in camera, 2-3 mese pe zi, spor la salar dar nu se spunea cat etc). Am incercat sa negociez aici, in tara. N-a functionat, asa ca n-am mai plecat.
Si Lara ce-a facut?
Felicitări pentru articol, Drago (sh)!
Ai avut o experiență într-adevăr dură. Din păcate cam peste tot abroad joburile de vară sunt dure. Cine merge, merge să facă bani și pe lângă bani face și compromisuri..
Am avut și eu o experiență asemănătoare în USA.. dar am realizat ce mi-am propus – bani. Ce-i drept nu prea mă puteam întoarce cu autobuzul.. )))
Când mai punem o muzică la Negresteanca și bem Tanita de ciocolată?
zi-ne si de Lara 🙂
De ce n-ati ales usa?
Eu am plecat in Kos in 2011 tot printr-un program Work and Travel. Am lucrat la Sun Palace (tot all inclusive)…o “capodopera” a turismului grecesc si un “Eden” pentru angajati. A fost incredibila experienta acolo! Nu lucram 11 ore ci 8 ore intense de munca, alergare continua, carat si stres provocat de management. Salariul meu nu era de 1000 de euro ci 500. Locul unde am fost cazata nu avea dulapuri si imi tineam toate lucrurile in valiza si nici pat…erau doar saltele pe podea. Gandaci, inabuseala la locul de munca cat si unde stateam. Managementul jalnic fara dar si poate din toate punctele de vedere.
Am rezistat o luna si am cerut agentiei din Romania sa fiu transferata. Agentia din Romania a fost destul de prompta si in cateva zile mi-au gasit un job de waitress in Rhodos, la alt hotel.
In momentul in care i-am zis managerului ca vreau sa demisionez i-au explodat venele de pe frunte si a tipat mine. Mi-a zis ca am 3 ore sa-mi fac bagajul si sa plec din hotel. In 3 ore eram deja iesita din hotel si in drum spre ultimul ferry boat de Rhodos.
Ixian Hotel din Rhodos avea doua restaurante unul all inclusive si unul a la carte. Initial am inceput la all inclusive dar lucrurile s-au schimbat in 10 zile.
Eu mi-am vazut de treaba si am incercat sa muncesc cat pot si sa fiu cat se poate de serioasa. Stiam la ce sa ma astept…Asa ca dupa o sapt si ceva m-au mutat in restaurantul a la carte, unde a fost mai ok din multe puncte de vedere.
Am rezistat 4 luni de zile…eroic as putea spune! :))
Multe din lucrurile descrise de Dragos in articol despre restaurante sunt adevarate…mancarea, bautura, calitatea serviciului, colectivul, managementul si conditiile de igiena sunt la pamant in cele mai multe cazuri dar nu in toate. Sunt cateva exceptii!
All inclusive e un business ce nu se bazeaza pe calitate ci pe cantitate. Consider ca e o modalitate de a face bani, o strategie folosita adesea in industria turismului. All inclusive e opusul a la carte, unde opstarul stie wine list-ul ca pe o rugaciune si iti poate explica modalitatea de preparere a Escargot-ului stropit cu sampanie. So, all inclusive mult, ieftin consolidat cu o indigestie puternica pe final de sejur…plus, clientii nu au limite, vad mancare si atat …si se comporta de cele mai multe ori jalnic.
DAAAAAAR turismul e foarte dezvoltat si poti gasi servicii de lux si servicii de tipul economic class, low budget asa cum am mentionat mai sus.
Cat despre locul de munca…hmmm…depinde unde aterizezi si ce fel de experienta ai.
Unele persoane in turism se adapteaza sau nu, au studii sau nu, se comporta pro sau sunt niste jigodii ambulante…e o chestie subiectiva.
Cred ca ceea ce conteaza e scopul. Motivatia e singura ce te poate tine intr-un loc sau altul, prestand un job, pentru o suma de bani si nu stiu cate ore.
Mie imi place Grecia, ma tenteaza sa vizitez Santorini si Atena… sunt locuri interesante de vazut.
Nu stiu exact la ce hotel voi sta sunt inca in stadiul de research.
ps. si Lara? Mai lucreaza sau a venit cu tine in Romania?
In rest…articolul este redactat foarte bine iar pozele destul de sugestive. Good job!
Atât eu cât și Lara lucrăm acum într.un bar fain, cu oameni normali, tot aici, pe insulă, unde ești plătit la finalul zilei, pe cât ai prestat în ziua respectivă.
Ce frumi! Numai bine si spor sa aveti! **
Foarte bun articolul, bine scris, nu stiam ce sa fac, sa rad datorita umorului tau sau sa plang din cauza situatiei. E bine daca ti-ai invatat lectia, orice experienta este folositoare cand invatam ceva din ea, stau si ma gandesc la situatia economica a Greciei si ma intreb daca nu are legatura cu ce relatezi tu aici, daca acesta este modul lor de a face business si de a trata angajatii nu ma mira ca au ajuns unde sunt azi. Ma mai gandesc la un lucru, in Septembrie ma duc in concediu in Grecia, nu la all-inclusive nu am fost niciodata, nu-l suport, dar stau si ma intreb cum o sa ma uit cand o sa vad un roman care o sa ma serveasca la un restaurant….
“cum naiba am ajuns aici. De asta am făcut facultate?”
De asta ai facut-o. Uite cum complexul “am facultate, merit ceva bun” se regaseste intre milioanele de tineri care termina o facultate in Romania. Biatule, asta meriti, sa speli vase pe la greci. Daca ai terminat o facultate si nu ai reusit nimic pana acum, inseamna ca ai facut-o sa fie.
Conditiile sunt de cacat, e evident dar si Dragos e cam pussy.
Dragos, ai mai lucrat si pe undeva (in Romania) inainte de experienta ta in Grecia? Sunt curios ce spun fostii tai colegi / sefi despre jurnalul asta – spui ca ai avut altfel de joburi pana acum. De ce n-ai ramas aici? Scrii frumos, chiar nu mai sunt joburi deloc in Romania?
Sau cauti motive sa te plangi si ai nevoie de atentie?
1000E/luna + masa si cazare in conditiile in care n-ai nicio calificare pentru jobul ala mi se pare ok. Daca spuneai doar despre “teroare” ziceam ca ai dreptate dar vad ca te plangi si de:
-faptul ca trebuia sa pui sarea si piperul intr-o anumita pozitie
-ziua de lucru care avea 11 ore
-faptul ca nu aveai voie sa stai in timpul serviciului
-calitatea colegilor (te asteptai cumva sa dai peste ascultatori pasionati de jazz?)
Mai mult, te intrebi de ce faci tu asta daca ai terminat o facultate desi e clar ca n-aveai ceva mai bun/productiv de facut in tara vara asta.
“eu care am facut o facultate” de printzip, am nevoie din cand in cand sa mai frec menta in timpul orelor de munca, iar regulile astea absurde “sa asezi servetelele, sarea si piperul intr-un anumit fel” sunt chiar putin jignitoare. Nu-i asa? Pana la urma si sarea si piperul tot in stomac ajung.
M-am dus la munca, dar nu aveam alternativa. Evident, am ajuns la concluzia ca munca e de rahat,iar scandalul e incununarea bunelor maniere si a bunei cresteri. “Ba, eu am niste printzipuri!”
Pana la urma tot intr-un bar lucrezi.
Pe scurt: n-ai pregatirea unui barman/ospatar/picolo al unui restaurant de 5 stele, dar in schimb compensezi cu pretentiile si atitudinea.
Sper sa nu te mai intorci in tara! Adio
Robert, Mihai și alții – dacă tu din tot textul doar cu faptul că mă plâng ai rămas, e ok. Aș zice că nu vezi pădurea din cauza copacilor, sau cum era vorba aia? De altfel, nu trebuie să fii de acord cu mine, la fel cum nici eu nu trebuie să fiu de acord cu atitudinea ta de “taci și înghite” în câmpul muncii, oricare ar fi ea.
De altfel, prin articolul ăsta estival, de “atmosferă” dacă vrei, am vrut în primul rând să subliniez o părere pur subiectivă și personală legată de serviciile all inclusive din hoteluri și modul în care ești tratat ca angajat, de către superior, în acest domeniu. Cât privește calitatea colegilor, mă bucur mult că i.am cunoscut. Întrucât nu mă cunoști deloc și nu știi nimic despre experiența mea profesională de până acum, cred că te grăbești să tragi concluzii pripite bazate pe un text de atmosferă. Repet, nu trebuie să fii de acord cu mine.
Și voi veni în țară, da, și cu siguranță cred că dacă m.ai cunoaște personal ai renunța la atitudinea asta și poate chiar am ciocni o bere.
O altă mențiune importantă este faptul că noi când am plecat din țară, am fost informați că salariul era de 600 euro, iar cu tot cu tips ajungeai sau treceai de 1000. Despre faptul că nu prea exista tips în all inclusive am aflat ulterior, pe pielea noastră.
Te bucuri ca l-ai cunoscut pe ala care ii striga fetei ca vrea s-o futa? Hai ma…
Tot ceea ce am citit aici imi aminteste de experienta mea din vara anului trecut. Ca pe un sclav, ca pe o carpa de sters pe jos te trateaza managerii greci si sunt niste mincinosi si jumatate de ti se face greata de ei. Am crezut ca nu am nimerit eu bine in peninsula in Halchidiki, insa se pare ca e la fel peste tot. Niste porci nenorociti!
Buna! Imi pare rau pt experienta ta, cu toate ca eu sesizez putin dramatism epic de dragul scrierii. Eu am lucrat in Grecia,insula Amorgos, la acelasi patron 2 veri si totul a fost…minunat! Evident, epuizant in toata deplinatatea cuvantului dar frumos pt ca am avut un anturaj (sef, prietenii lui, colega etc) foarte primitor si care a apreciat modul in care m-am prezentat. Conteaza mult si abordarea, daca nu cel mai mult. Eu cand am ajuns acolo habar n-aveam de nimic, mama imi facea de toate acasa dar mi-am tratat cu responsabilitate serviciul si seful meu a fost un om care a muncit cot la cot cu mine si cu care am ramas in relatii foarte bune. Il astept la nunta mea chiar.
P.S.- eu nici contract nu am avut..am plecat ca o aventuriera cu ganduri bune si m-au asteptat lucruri bune.
– si seful meu mai era si generos si mi-a fost ca un tata…ce mai..sunt o norocoasa.
– am si eu studii superioare..total irelevant! Uneori modestia face niste minuni…
Concluzionand, daca nu incerci sa faci sa-ti placa( in cazul in care nu-ti place deja) munca se ingreuneaza. Dar nu stiu cati ani ai…poate esti la inceputul “vietii” in campul muncii sau nu…insa cu siguranta hard work it’s not your thing at all…
Nu stiu de ce dar tu pari una din persoanele alea pupincuriste care fac asta toata ziua 🙂
Fratre!
În tinerețe am trăit experiențe asemănătoare, pe diverse șantiere în țară! Acu vreo 20 de ani lucram pe un șantier forestier în Covasna, 12-14 ore și mâncam zilnic pâine, slănină și ceai! A trebuit să rezist o lună, altfel nu primeam nici un ban. Făceam pipi în palmă ca să ne tratăm palmele uscate, umflate, pline de tăieturi. Aaaa și 50 de grame de spirt medicinal albastru ca băutură. Mă bucur că nu ești tipul “Rabdă și taci”! Acum sunt dascăl bătrân…n-aș mai rezista! De atunci am rămas cu două sechele: greață pentru muzica ungurească și slănină!
PS. Mulțam pentru musichia grecească!
Sa vrea sa zic urmatoarele dar am preluat textul ca zice mai bine acolo asa ca fac un copy paste cu ce gendesc eu ca roman si ce scriu alti tot ca romani: Există în România și în afara ei o grămadă de români demoralizați care nu cred că se mai poate face ceva pentru a elibera țara noastră din ghearele mafiei internaționale care ne exploatează poporul (și lumea în general) în prezent. Problema este că o astfel de atitudine, gen „nimic nu se mai poate face, totul este pierdut” este ideală pentru cei care ne exploatează. Pentru că o astfel de abordare ne invită frumos la NON-ACȚIUNE și deci Sistemul de exploatare în care trăim va rămâne același la infinit (doar nu o să se schimbe singur sau o să fie schimbat de criminalii care îl gestionează…). Singura șansă pentru schimbarea Sistemului și pentru o viață mai bună este ca NOI, oamenii, popoarele, să luptăm pentru a schimba Sistemul. Însă atunci când cineva ajunge la concluzia că „nu are niciun rost, nu putem face nimic”… am mai pierdut un om în lupta contra Sistemului. Și ne împuținăm, deși un proverb românesc ne spune că ”unde-s mulți puterea crește”, dar noi nu mai ținem cont de învățăturile utile și benefice din trecut…
Pingback: Revista de duminică. (Nr.32) | PLATZFORMA
Ai scris frumos, mi-a facut placere sa citesc textul. Totul e relativ, cand eram student am facut tot posibilul sa plec in SUA cu Work and Travel, dar nu am obtinut viza => vreo 200$ dusi pe apa sambetei. Ce am vrut sa spun de fapt – am fost la all inclusive de vreo 2 ori (in Turcia) si daca prima oara intr-adevar bauturile erau no-name (dar nu berea, era draft, dar era berea lor Efes, foarte buna), dar erau decente, nu posirci. Oamenii se mai duc la all-inclusive si datorita comoditatii, daca ai un copil de un an e greu sa te duci la a-la-carte sa deranjezi pe acolo lumea sa vezi ca nu vrea copilul sa manance mancarea, sa mai comanzi un fel de mancare, etc, etc. Sunt impotriva tratamentelor urate aplicate angajatilor, sunt angajator la randul meu, dar imi place sa fiu un lider, un exemplu pentru angajatii mei si incerc tot timpul sa ii tratez asa cum mi-as dori sa ma trateze un sef, cred in karma si vreau sa fie o atmosfera de lucru ok.
In Grecia am fost la demipensiune si am regretat amarnic, fiindca asa cum ai spus si tu, gasesti in taverne mancare buna si ieftina si o atmosfera frumoasa, in totala contradictie cu panaramele de mese care ni se dadeau la hotelul de 5* (seara cu peste a constat in cacaturi congelate pe care le gasesti si la noi la carefour; toata astea pe o insula).
Ar fi trebuit sa te astepti ca va fi mult de munca si nu oricine poate suporta un astfel de regim. Spre exemplu, eu ca student pe vremea aia m-as fi tinut de treaba si as fi facut fata. La jobul pe care il am acum evident ca nu as fi stat nici o zi in conditiile alea, fiindca am ceva mai bun de facut decat sa faca altii misto de mine. Asteptarile, astea sunt chestiile care influenteaza foarte mult fericirea noastra ca oameni.
Bravo, Calatorule, mi-a placut micul tau reportaj. Experientele lasa de dorit, te inteleg, am si eu niste unele la activ cam tot asa. Nu-i lua in seama pe cei carora nu le place stilul tau, continua sa scrii, impresiile tale sunt folositoare altor Calatori prin lume. Mie imi folosesc sigur, multumesc!
I read a lot of interesting posts here. Probably you spend a lot of time writing,
i know how to save you a lot of work, there is an online tool that creates high quality,
google friendly posts in seconds, just type in google – laranitas free
content source
Mihaita, calificare are orice boschetar imputit
problema e ca nu se cere calificare pentru joburile nedorite (mai ales alea din work and travel), ai vazut tu mexicani pe acolo cu calificare? te rog, esti jalnic. orice calificare de baza se obtine in o zi pana la 3 luni.
O zi normala de lucru are 8 ore, si prin Olanda 6, cine te pune sa te duci acolo pe seminte? stai aici unde ai cazare la mamica si unde poti lucra 2 joburi pe 10 milioane daca tot esti dornic de sclavagism dictat de educatia ta de comunist imputit.
Voi sunteti vinovati ca acceptati locurile astea jalnice platite cu bani de seminte si degradati incredibil de mult forta de munca
Din confortul scaunului meu moale, cu cea mai ieftina bere in fata, ma gandesc ca mi-am pierdut ultimele 15 minute citind lamentarile unui roman speriat de diaspora.
Dar e ok.
A fost alegerea mea.
12 zile?!! Chiar si o luna- doua-trei… si vorbesti de diaspora? give me a fucking break!
As fi curios cu ce te ocupai inainte si ce faci acum.
Sunt sigur ca e singura data in viata ta cand ai incercat sa lucrezi intr-un restaurant / hotel / turism, in general, oriunde.
Ce-am priceput din articolul tau a fost ca tu ai fi vrut sa mergi intr-o vacanta platita si (surprinzator?) nu ti-a iesit.
Nu vreau sa te atac in nici un fel, arunc si eu aici o opinie si am sa sharuiesc un pic din experienta mea personala – ca sa-ti arat si cealalta parte a monezii.
In 2009 m-am carat hotarat si falit din Romania pe un contract mult mai de cacat decat asta. Voluntariat (gen). That’s right. Plata 0 (Zero!). N-am sa intru in detalii, dar ce descrii tu aici chiar e o vacanta in comparatie cu job-ul meu in aceasta perioada.
Mi-am bagat si eu picioarele, dar dupa mai bine de un an.
Suna stupid, nu?
O fi fost.
Dar in decursul acelui an mi-am insusit atat de multe skill-uri si atat de multa putere.
Am invatat 5 limbi straine pe parcus.
L-am petrecut in Scandinavia. Dupa ce, intr-un final, m-am simtit pregatit mi-am bagat pula si am plecat la drum. Inainte. Mai departe. Nu inapoi in Romania.
Am batut lumea asta in lung si in lat in decursul ultimilor 5 ani. Am trait. locuit, supravietuit, boschetarit, muncit, petrecut, futut in mai bine de 20 de tari.
Am traversat Canada si SUA si Mexic in lung si in lat, in repetate randuri.
Fiecare dintre astea trei e cam de marimea Europei.
Am sarit de pe un continent pe altu cand a vrut pula mea.
Am trait in Caraibe pe o plaja, ca in poze de desktop, mai bine de jumate de an si alta jumatate de an pe coasta Pacificului. Surfing, palmieri, scorpioni, nu gandaci de bucatarie. All that shit.
Am trait, mai mult decat ai stat tu acolo, in cort in paduri tropicale si in jungla.
Am trait in Nord noaptea si ziua lunga de 6 luni. Amandoua la fel de fascinante.
Am trait un an de vara continua.
Am destule in spinare sa scriu volume intregi, nu doar o postare de blog.
Iarasi, nu vreau sa te atac / contest.
Vreau doar sa iti dau un iz de ce ar fi putut sa fie daca nu te-ai fi cacat pe tine…
Oricum… stilul asta de viata nu e pentru toata lumea.
Si ca sa inchei, scriu aceste randuri, cum ziceam, din confortul scaunului meu moale (gasit pe marginea strazii) aici, in Montreal, Canada.
Bafta!
P.S. pot sa fiu si eu musafir in Casa Jurnalistului?
P.P.S. “malaka” inseamna “sloboz”.
Now you know!
Prietenas, frumos articol, dar sclavageala asta, eu am intalnit-o nu in Grecia ci in in Germania. Intr-unul din cele mai tari restaurante din Muenchen. Unde veneau sa manance Schumacher- da da, pilotul ala de formula unu, Klinsmann, Oliver Khan, Riberry, actori, toata floarea cea vestita, toti seicii. Dar am inghitit pentru ca voiam sa studiez. Da, e ca la puscarie, ori esti tare si rezisti ori pleci acasa si plangi. Si era mai rau decat la tine poate. Si ne opreau si bacsisul, si tot tacamul. Dar uite ca pe fata mea nu a scris fraier, sau nu aveam la ce sa ma intorc, aveam planul meu, si am rezistat. si nu ma plang, a fost bine, am invatat, a fost testul vietii…era deja un proverb acolo: daca rezisti la Brenner, rezisti oriunde.Si nu, nu e un sistem ok. Dar sistemul vostru Casa Jurnalistului e ok? Cu toti fatalaii de acolo nespalati si rupti in cur care se multumesc cu pomana de la Soros pentru cateva grame de iarba si 5 beri in control e ok? Eu pe umerii mei am terminat o facultate in afara, am pictat, mi-am facut un nume Si da, sunt fericit ca am fost la Brenner, am vazut oameni, zeci, sute, am invatat sa fur, am invatat sa fac si lucrurile cum trebuie, sistem, solnita inspre geam, cappuccino cu inimioara, retete de cocktailuri in cap, pot sa duc 4 farfurii la o masa, am varsat apa de la scoici pe pantalonii unuia si altuia, si mi-am luat injuraturi pentru asta, am spalat vase, am mancat din farfurii care veneau cu resturi de la mesele bogatilor, de foame ba, ca asa ca si la tine ce ne dadeau ei erau doar mizerii, paste cu nimic. Si bucatari care iti puneau farfurii incinse doar ca sa iti arzi degetele si sa rada de tine, batai, ce pula mea te caci pe tine ca o domnisoara? Eu am rezistat. Tu ce ai facut? A, ai scris un articol . Misto. Eu pot sa scriu o carte frate. Noapte buna, vei ramane mereu un recrut. Cine a trecut prin asta cu adevarat stie ce spun. Nu ai trecut la nivelul urmator. ai ramas acolo la primul nivel. iti arat odata ce varice am eu dupa orele alea de stat in picioare. am facut-o pentru pictura. tu de ce te-ai dus acolo? ca sa ce? sa fii oaspete in casa jurnalistului? sa te dai mare? sa tragi un semnal de alarma? Sunt oameni care inghit asta si isi intretin familii pentru ca nu au alta sansa. Sau ce, ne da Iohannis sanse? Haidi ba mai plimbati ursul cu rahaturile voastre.
Pareri si pareri. Important e ca ai transmis un mesaj si cei caroea le era adresat au deschis ochii.
Nu vrem comunism,dar vrem ca munca sa ne fie apreciata si vrem Oameni in jurul nostru,chiar daca nu ne sunt parintii si prietenii.
Bravo pentru post.
Ave!
Dupa 7 ani petrecuti in Grecia pot spune ca frumusetea acestei tari e incredibila, dar majoritatea grecilor ce detin restaurante sau orice de natura turistica sunt oameni lipsiti de orice sentiment maret. Homo homini lupus est…
Nu uitati ceva, dragi muncitori! Un loc de munca in care respectul reciproc si demnitatea nu exista… nu innobileaza, ci dimpotriva. Fiinta umana exista nu pentru a fi exploatata de o alta.
Nu acceptati mai putin decat ceea ce meritati!
Fiecare exista prin prisma principiilor morale proprii…
O zi buna dragilor!
Nu e chiar asa. Eu am fost cu o agentie Prima work and travel din Iasi si tot contractul a fost o mare porcarie. De la bun inceput s-a pornit cu minciunica…mi s-a promis post de porter , lucru care s-a schimbat dupa ce am platit taxa, caci pe contract eram waiter trainee. Ne-au dat informatii gresite legate de locul in care urma sa muncim deoarece ni s-a promis un hotel si am ajuns la altul. Biletele de feribot ne-au spus ca vor costa 31 de euro, ele erau 63 de euro.Cazarea era vai de steaua ei..era moloz peste tot in camera si in baie, gandaci iesind din cada…si fiind cuplu ni s-a promis camera doar pentru noi dar dupa o luna ne-au bagat alt cuplu peste noi. Fiind roman sa stii ca ai deja eticheta omului bun la toate. Diferenta intre studentii romani si cei straini in ce priveste munca e uriasa.Te vor pune sa faci totul in locul celorlalti. Te vor ameninta si te vor jigni daca ai o nemultumire si iti exprimi parerea. Nu se face tips ca ospatar la all-inclusive. Nu este o munca usoara…mai degraba i-as spune semi-sclavie deoarece ajungi sa muncesti murdar precum un porc deoarece nu ai timp sa te speli. Programul este numai split..si iti strica toata ziua.Revenim putin la contract:
*cititi-l foarte atent ca mereu este o capcana.EX: noua ne-au promis ca primim 450 de euro dar pe contract scria 350 si am cerut modificarea. S-a produs modificarea in contract in Romania. DAr cand mi-am cerut contractul la demisie de la hotel deoarece ni le-au luat pe toate la angajare mi-au dat un contract semnat de mine dar care avea din nou salar de 350 specificat..deci se falsifica contractele.
*cititi cu atentie numele hotelului si functia ocupata.
*atentie ca vor spune ca munciti doar 5 zile pe saptamana dar nu este adevarat…dupa ce platiti taxa d einscriere vor veni cu un act aditional de completare in care vor specifica ca lucrati 6 zile pe saptamana.
*mancarea cica este garantata dar este o mizerie de mancare.
Noi am fost la Atlantica Holliday Village. Este probabil una din cele mai proaste optiuni pentru o experienta de vara.
Dragos, Grecia e relativ aproape…te poti intoarce linistit acasa…insa ia si vezi experientele romanilor cu Work and Travel in SUA si alte tari indepartate…cum au ajuns homeless pentru ca nu avea bani sa se intoarca acasa deoarece au ajuns sa lucreze in conditii mult mai grele decat cele din Grecia…insa iti dau dreptate…unchiul meu a lucrat la unul dinte aceste 2 hoteluri si dupa o luna s-a intor acasa cu psoriazis…stres, stres si iar stres…GRATUIT.
Si ei am lucrar in Grecia intr-o vara…nu pot sa spun ca recomand sau nu. Eu am avut o experienta placuta, insa toti in jurul meu se plangeau…probabil nu m-a afectat ca pe ceilalti si din cauza ca eu nu m-am dus acolo cu cine stie ce asteptari… am luat-o ca o experienta…
Nu as zice cum au spus altii… ca esti un copil de bani gata. Dar imi face impresia ca ai plecat spre jobul asta din Grecia cu ideea ca o sa fie o aventura placuta, cu munca dar si cu timp de vacantzuit, probabil ai fost atras de Grecia pentru ca este o tara minunata si te-ai gandit ca oricum nu poate fi chiar asa de rau, pentru ca acolo e frumos…
.
In primul rand, trebuie sa te gandesti ca motivul epntru care atatia romani pleaca in vacanta in Grecia e pentru ca e foarte ieftina, iar asta trebuie sa iti dea de gandit legat de cum ar putea fi conditiile pentru angajatii de acolo. A doua chestie, daca grecii nu gasesc greci de ai lor pentru muncile de vara…. dar cauta lume in tarile si mai sarace ca Romania si Bulgaria… asta iar e un beculet rosu. E clar ca oamenii astia care se ocupa de businessurile respective cauta sa sape bani de oriunde, cat de putin. la fel sunt si Romanii, daca nu mai naspa, numai ca avantajul e ca in Romania te injura in limba ta si nici nu iti dau impresia ca s-ar crede The Godfather cu expresii englezesti care li se pare lor cool – pentru ca nu stiu engleza oricum.
Inca ceva: ai acceptat un post pentru care nu se cerea nici un fel de calificare. Iarasi, asta ar fi trebuit sa iti dea de gandit. Daca cineva te angajeaza pentru 11 ore de munca, fara calificare, nu inseamna ca se asteapta ca tu sa stai in alea 11 ore de munca. Daca stii ca nu rezisti sa faci munca respectiva, in varf de sezon, 11 ore pe zi si sa fii tratat ca o persoana care nu are nici un fel de calificare si deci nu ofera nici o garantie ca ar putea indeplini sarcinile respective – atunci jobul nu e pentru tine. Sunt altii care nu au studii, nu au experienta si sunt efectiv blocati intr-un sistem care nu le ofera alteernative – iar pentru ei joburi de genul asta sunt o binecuvantare pentru ca le permit sa porneasca de undeva, de jos evident. Nu poti veni aici sa ai pretentia ca ceilalti sa te respecte “pentru ca ai o facultate” pentru ca pe ei nu ii intereseaza asta si nu pentru asta te-au angajat, chiar daca tie ti se pare ca daca ai trecut facultatea aia pe CV cumva i-ai impresionat.
trebuie sa te gandesti si sa incerci sa te pui si in papucii angajatorului… si ai managerului. Avand in vedere ca angajatii astiamai mici, ca tine, nu au experienta si studii (pentru ca nu se cer la angajare), superviserul trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa se asigure ca isi fac treaba. Te-a deranjat ca unul din acesti superviseri facea niste glume de prost gust? Ai fi putut sa intrii frumos in vorba cu el, multi greci mai “din popor” sunt asa, expansivi, galagiosi si directi. Daca nu ar fi fost asa, nu ar fi fost omul potrivit sa ii tina in frau pe toti aia care vin in Grecia sa “munceasca” crezand ca au o vacanta platita. Sunt convinsa ca exista motive foarte bune pentru care in unele locuri femeile si barbatii dorm in camere separate chair daca formeaza un cuplu. Iar “malaka” nu este mereu o injuratura, este si un apelativ des folosit, e drept, intre prieteni.
O sa zici ca da, dar ai dreptul sa ti se respecte niste drepturi, nu? Si niste standarde. Da, ai si e responsabilitatea ta sa nu accepti si sa nu semnezi nici o chestiune dubioasa. Iar in momentul inc are una din parti nu isi respecta angajamentul, te plangi sau, daca nu merge, ii inregistrezi frumos cand abuzeaza angajatii sau se poarta neprofesional si incepi sa trimiti frumos mailuri cu atasament catre sefii lor, catre customer services, pe youtube…. faci plangere la protectia consumatorului sau eu stiu ce sanepiduri or mai avea astia si prin Grecia. Sunt convinsa ca niste cautari pe Google te-ar fi directionat cu succes.
Apoi, vad ca au trecut deja doi ani de la experienta asta a ta. Probabil ai mai apucat sa lucrezi si in alte locuri. Ca roman, in Romania, ai destul de slabe sanse sa gasesti un loc de munca unde sa fii tratat cu respect si prietenie de catre superiori. Si poate mai ales la locurile de munca unde facultatea conteaza. Pentru ca peste tot sunt curve care ajung mai sus doar pentru ca au dat mai bine din coate si au calcat pe capul pe care trebuie. Si daca ai si ghinionul sa ajungi intr-un birou unde nu se accepta nici macar sa cashti sau sa iti intinzi picioarele sub masa pentru ca “pari neprofesional”, ai sa intelegi perfect ca lumea nu e nicaieri roz, doar ca asteptarile difera de la un job la altul.
Grecia,Italia, Spania, Germania, Austria…peste tot e la fel in domeniul asta :)) … munca e munca tata. Si eu am fost in grecia…am muncit de mi-au sarit capacele…insa ideea e ca eu m-am dus acolo cu aceasta steptare…si deci nu am fost deloc surprins de ce am gasit acolo. Veneam totusi de la un restaurant la care lucram 18 ore pe zi…iar in grecia am ajuns la unul in care lucram 12… Deci…fata de ce lasasem in Romania…in Grecia mi s-a parut lux! 🙂
I have noticed you don’t monetize casajurnalistului.ro,
don’t waste your traffic, you can earn additional bucks every month with new monetization method.
This is the best adsense alternative for any type of
website (they approve all websites), for more info simply search in gooogle:
murgrabia’s tools
est adsense alternative for any type of
website (they ap
s de ce am gasit acolo. Veneam totusi de la un restaurant la care lucram 18 ore pe zi…iar in grecia am ajuns la unul in care lucra
a gasesti un loc de munca unde sa fii tratat cu respect si prietenie de catre superiori. Si poate mai ales la locurile de munca unde facultatea conteaza. Pentru ca peste tot sunt curve care ajung mai sus doar pentru ca au dat mai bine din coate si au calcat pe capul pe care trebuie. Si daca ai si ghinionul sa ajungi intr-un birou unde nu se accepta nici macar sa cashti sau sa iti intinzi picioarele sub masa pentru ca “pari neprofesional”, ai sa intelegi perfect ca lumea nu e nicaieri roz, doar ca asteptarile difera de la un job la altul.
Reply
extension of the term of the head of the Pak Army is nothing new and
been given a three-year extension in his term of employment. An appeal was also filed in the Islamabad High Court against his extensi
his time Justice Khosa choose to hear on priority the petition which
Technical Director of BlackBerry Incident Response, has twenty years of information technology experience with the last thirteen years focused on information security. For over six years, Mark has been working on global APT incident response and ransomware incident containment cases, helping and adv
большую роль в раскрутке сайта. Образовалась целая индустрия ведения онлайн-дневников. Такие крупные организации, как Microsoft и Adobe также используют
организации. Однако просто писать интересные статьи – не достаточно, нужно собрать сообщество пользователей. Это обеспечит ресурс постоянным притоком пользователей
cybersecurity working on groundbreaking security monitoring solutions during the adolescence of the SIEM. His fascination with security brought him to the front lines of incident response actively working on highly sophisticated state sponsored APT cases and some of the largest ransomware attacks.
школы Киев особое внимание уделяют воспитанию самостоятельности в детях. Это помогает детям быть уверенными в себе и в собственных силах. Во время уроков детям дают самые необходимые знания. Поэтому ребенок не бу
Ford and through a process called “automatic typing” recorded Ford’s experience in the afterlife from the point of Ford’s physical passing in a book titled “A World Beyond”. Jane Roberts, a more contemporary psych
New York came into communication with a high level entity who called himself “Seth”. Through direct channeling, he dictated many volumes of high-level information describing inner reality in great detail.