Am construit singuri o plută și am mers cu ea 97 de kilometri pe Dunăre (de la satul Dunărea până mai sus de Peceneaga). Am făcut totul de la zero, în curtea firmei la care lucrăm. Ne-am uitat pe internet (mai sunt şi alţii duşi cu pluta, nu mulţi, ce-i drept), am cumpărat materiale și ne-am apucat de lucru. Am folosit butoaie din tablă, scânduri din lemn de brad, chingi, plăci OSB, șuruburi și un fierestrău electric. Cârma am făcut-o dintr-o oală de campanie tăiată şi îndreptată, iar vâslele le-am făcut din resturi de tablă şi lemn primite de prin vecini. Am făcut și alte adaptări pe parcurs.

Ne-am gândit la un scop pentru expediție și am ales să facem cunoscută o tabără pentru copiii cu afecțiuni oncologice, MagiCAMP. Am fost acolo anul trecut, am fost impresionat și am vrut să popularizăm cauza, măcar în rândul prietenilor care ne urmăresc pe Facebook.

În cele șase zile de călătorie (4-9 iulie) am ținut un jurnal  în care am povestit cum au fost primele zile ca navigatori: am fost luați de curent, ne-am împotmolit în mâl, ni s-a rupt vâsla, ne-au atacat țânțarii și altele.

*

JURNAL DE BORD

Ziua 1 (Sâmbătă, 4 iulie 2015)

Despre expediția asta discutăm de aproape un an, iar de doua luni proiectăm, construim și cumpărăm chestii pentru ea. Azi îi dăm drumul.

Echipajul are șase membri – eu, Adi, Dan, Ineu, Doru și Ionuț. Sunt cu noi și frații Predoi (se pronunță Predoa), Raluca și Vali― prietenii care ajută cu transportul. Ne întâlnim la cinci dimineața la șantierul naval din B-dul Ghica Tei și încărcăm pluta și bagajele într-o dubiță albă. La ora nouă suntem deja pe malul drept al Dunării, la câțiva kilometri Nord de Cernavodă.

Descărcarea pe plaja satului Dunărea

Vrem să plecăm cât mai repede, dar nu mai merge generatorul. Ștefan, unul dintre frații Predoi, vrea să-l repare, dar reușește să îl strice de tot. Până la urmă, dă o fugă în satul din apropiere și găsește un meșter care îl repară cât de cât.

Cu excepția câtorva momente de rătăcire (câteodată totală), montarea plutei merge bine, doar că durează mai mult decât am estimat. Imediat ce terminăm, ne punem vestele de salvare și facem poza oficială a expeditiei. La 14:30 ieșim la apă.

Poza oficială a expediției. Sus: Adi, Dan / Jos: Doru, Ionuț, Radu, Ineu. Un scop al expediției a fost popularizarea cauzei Magicamp, tabăra pentru copiii cu afecțiuni oncologice

Ne depărtăm prea încet, așa că de pe mal se fac glume răutăcioase cum că vom fi luați peste o săptamână din exact același loc. Odată ajunși în curent, prindem însă viteză.

Suntem surprinși de cât de bine funcționează cârma, ne-a fost teamă că nu vom putea manevra pluta. Dar curentul ne duce spre stânga și pierdem foarte mult timp încercând să ne desprindem, din nou, de mal. Vâslim din greu și degeaba, se vede lipsa oricărei experiențe pe apă. Dan iși pierde un papuc în mâl, Doru și-i pierde pe amândoi. Ineu cade îmbracat în apă.

Până la urmă, Dan și Adi iau de pe mal niște prăjini cu care să ne împingem în mal și în felul ăsta reușim să ne depărtăm de zona dificilă și ajungem să ne deplasăm constant pentru cateva ore. Din cauza curentului, ratăm un loc de campare promițător, iar apoi ajungem în malul drept. Locul e prea urât pentru campare, nu sunt lemne de foc și, ca urmare, hotărâm să facem o nouă traversare spre o insulă.

Când ne vedeam deja ajunși pe plajă, curentul ne trage spre un canal și ajungem în sălcii, în aval. Doru cade în apă (în versiunea lui „se aruncă”) și începem să tragem pluta de pe mal, în amonte. Suntem supuși unui atac surpriză al țânțarilor. Este prima bătălie dintr-o lungă serie. Ne dăm repede cu Autan, dar țânțarii nu au auzit cât de eficient este.

E deja întuneric. Ne îmbrăcăm, facem corturile și focul. Hotărâm să nu mai facem grătar și optăm pentru o cină cu specific italian: pâine ardelenească, slănină, brânză, ceapă și roșii. Plus o super-zacuscă de la soacra lui Doru. Pe la 23:00 și țânțarii se retrag sătui. Am parcurs 8 kilometri și jumătate, mult mai puțin decât aveam în plan.

Ziua 2 (Duminică, 5 iulie 2015)

Pe la 5 și jumătate dimineața, Ionuț îl trezește pe Ineu și  îi spune cu glas rugător și, în același timp, indignat: „Băi tătuțule, mă omori!”. Ineu a sforăit toată noaptea. Se trezește pentru câteva secunde, dar adoarme la loc. Sforăie din nou. Se trezește din nou peste vreo oră cu pulpa stângă amorțită. E îngrijorat. Noi nu suntem, oricum aveam de gând să-l mâncăm. La un moment dat, chiar ne gândeam să-l mâncăm înainte să se termine proviziile, preventiv.

Prima dimineață pe Dunăre

Pe plajă se gătește o omletă, în timp ce eu spăl pluta ca orice capitan adevărat, aruncând câteva ceaune de apă pe punte. Apoi aranjăm bagajele, de data asta bine. Acum avem mult mai mult loc pe plută.

Pe plajă găsim o șosetă neagră, dar  nu o recunoaște nimeni. Șoseta neagră va apărea de încă două ori în locurile de campare și nimeni nu-și va asuma prezența ei.

Plecăm pe la 10 și plutim bine, avem deja experiență, iar vântul din fața nu mai bate așa puternic. Vâslim stând jos, nu din picioare ca până acum, grație unei adaptări facute de Dan. Luăm masa de prânz pe plută. Reparăm din nou generatorul, tot din mers. Vorba vine reparăm, va merge doar la probe.

Intâlnim puține barje, iar atunci cand se întâmplă avem grijă să ne ferim din calea lor. Unele echipaje ne salută, altele doar privesc mirate la taraba care plutește pe Dunăre.

Aranjarea bagajelor pe plută. Generator, frigider pe gaz, cutii frigorifice, corturi, saci de dormit, scaune și alte catrafuse. Sub măsuța albă se află cala plutei, un butoi decupat folosit ca portbagaj.

La ora 18, dupa 13 km parcurși, tragem la malul drept, la sud de satul Ghindărești. Malul este plin de fosile de amoniți, niște animale marine nevertebrate care au apărut acum 400 milioane ani și au dispărut odată cu dinozaurii. Găsim și niște pietre foarte frumoase, cu cercuri concentrice, asemănătoare agatului.

Amonit

Urmează o seară frumoasă și mult mai liniștită decât prima, dar tot cu țânțari. Ineu cântă la muzicuță șlagăre din repertoriul național și internațional. Reparăm și stricăm iarăși generatorul, mâncăm ceafă și mici la grătar cu mujdei și multă bere. Ineu e tot amorțit, probabil va fi ușor să-l imobilizăm când va veni momentul decisiv.

După ce se stinge focul făcut pentru gratar, nu reușim să-l aprindem din nou pentru discuții. Lemnul de corn nu vrea să ardă. Punem benzină în foc. Prima oară cu seringa, apoi cu bidonul. Degeaba. Ca urmare, discutăm la jar. Ne spunem impresiile, toți suntem multumiți. Totuși, Adi zice că nu mai vine anul viitor din cauza țânțarilor. Nu îl crede nimeni. Eu și Adi punem cortul pe plută, ceilalți pe mal.

Ziua 3 (Luni, 6 iulie 2015)

La 4:30 sună alarma pe plută. După îndelungi căutări, văd că este vorba despre telefonul lui Ionuț, uitat într-un buzunar. Înjur, dar profit de faptul că mi-a sărit somnul și plec la vânătoare de fosile.

Al doilea loc de campare, la Sud de Ghindărești

Îi scol pe baieți pe la 7, plecăm la 9:30 și luăm micul dejun pe plută. Plutim excelent, petrecem mult timp fără să atingem cârma sau vâslele. Viteza nu e mare (variază între 1,5 și 3 km/h) dar nu sunt probleme și câstigăm distanță. Deja folosim proprii termeni: „vâslim lejer-sincron”.

Masa pe plută

Înainte să ajungem în dreptul Hârșovei, de pe malul aflat departe ne strigă un cioban care se oferă să ne cânte. Ne strigă „haiducii Dunării” și cântă cât il țin plămânii din Dolănescu (zice el), cam 15 minute, până ne pierdem în zare.

Binișor după Hârșova, ochim niște locuri de campare pe malul drept, dar curentul ne trage prin stânga unei insule. Vrem să traversăm înapoi spre malul drept, dar ajungem la un loc care arată genial, o plaja foarte mare plină de păsări. Se iscă discuții în privința campării, cei mai mulți vor să rămânem chiar pe acea plajă. Locul arată fantastic, dar eu cred că nivelul plajei este prea jos și ar putea fi inundat. Până la urmă, ne punem de acord să rămânem pe plajă pentru că nu sunt deloc țânțari.

Locul de campare de pe plaja păsărilor

Devenim euforici și totul merge ca uns. Reușim să reparăm, de data asta pe bune, generatorul. Caterinca este la cote mari. Apoi, apar țânțarii. Autan și fum la greu și mai scăpăm de ei. Descoperim și-o lege a naturii: țânțarii care apar târziu, dispar devreme.

Mâncăm mici și aripioare la grătar, discutăm de toate, de la filosofie la astronomie, ba chiar Dan ne citește din Nichita. Vrea să citească și din Jurnalul lui Tetelu, dar nu-l mai duc ochii la lumina slabă a becului. Avem un cer fantastic, Calea Lactee se vede foarte clar. Răsare și luna, care în seara asta e de un portocaliu închis.

Băgăm fiecare câte o melodie (am avut internet aproape tot timpul) după care ne culcăm hotarâți să ne trezim la 6. A fost cea mai frumoasă zi de până acum și am parcurs încă 16 km.

Ziua 4 (Marți, 7 iulie 2015)

Ne sculăm la ora 6 iar la ora 8:40 deja plutim. Luăm iarași masa pe plută, unul dintre momentele mele preferate. După câteva ore ne oprim la Vadu Oii să cumpărăm bere și ne gândim deja la momentele grele care ne asteaptă: trecerea pe sub podul Giurgeni-Vadu Oii și intrarea pe brațul Măcin. Am auzit că sub pod se formează curenți puternici, iar apoi urmează două confluențe. Dacă nu reușim să ținem malul drept, ne putem trezi că ratăm traseul stabilit.

Ajunși sub pod, ne dăm seama că va fi chiar mai dificil decât credeam. Curentul e foarte puternic și vâslim mai mult degeaba. Tot cum vrea el ne mișcăm. Fiecare își dă cu părerea în legea lui. E haos. În punctul maxim al tensiunii, lui Ionuț îi vine ideea să dea la pește. Valul de furie al echipajului îl face să lase rapid lanseta și să treacă la vâslit

Până la urmă reușim să ieșim de sub pod și, înainte să ne calmăm, se rupe o vâslă. Am avut noroc, dacă se rupea cu cinci minute mai devreme era mult mai nasol. Coborâți de pe plută, ne afundăm în mâl până mai sus de genunchi, așa că profităm de ocazie să imităm miscarea aia a lui Michael când se lasă mult în față. Dup-aia o facem și pe-aia din Matrix, când Keanu Reeves se ferește de gloanțe.

Merg cu Dan până la un fel de camping aflat la cinci minute în amonte și reușim să cumpărăm cu 20 lei o vâslă pescărească și o coadă de lemn de rezervă. Reîncepem să plutim și intrăm pe brațul Măcin. De aici, trebuie doar să ținem de braț drept înainte, așa că am scăpat de stres. Intrăm într-o zonă frumoasă și sălbatică. Ne simțim bine și facem baie pe lânga și pe sub plută, bem bere.

Apare un nene cu o barcă cu motor – credea că avem probleme. Studiază cu atenție pluta și zice că n-a mai văzut în viața lui așa ceva. Nici noi, până acum câteva zile.

După 20 de kilometri făcuți astăzi, ne oprim pe Insula Mare a Brăilei, lângă satul Plopi. Campăm repede și mâncăm cartofi prăjiți și cârnați la pirostrie. Iar bem bere. Țânțarii au luat o pauză în seara asta, cel puțin lângă foc.

Ziua 5 (Miercuri, 8 iulie 2015)

Plecăm la 7:45. Devenim din ce în ce mai eficienți cu spălarea plutei, strângerea corturilor, aranjarea bagajelor. Curentul ne duce din mal în mal, apoi se potolește și plutim constant.

De vreo două zile avem satelit, a fost ideea lui Adi. Satelitul este un bidon de apă de 5 litri, gol pe jumătate, legat de plută cu o sfoară lungă de câțiva metri. Merge în fața plutei și ne ajută să vedem direcția curentului. Acum, Ionuț îl eliberează, adică îl aruncă în apă, fără să bage de seamă că nu-i legat. Îl recuperăm, e satelitul nostru.

Oprim pentru bere și pâine în dreptul satului Agaua, pe malul stâng. Pe plaja de aici se scaldă o gramadă de copii și toți se uită la plută ca la urs. Până vin băieții cu berea, ne uităm la copiii care înoată, fac sărituri sau își răcoresc caii.

Superman trăiește la Agaua, jud.Brăila

Pornim și intrăm într-o zonă deschisă, încep să se vadă Munții Măcinului. Prindem puțin vânt din spate și încercăm să folosim copertina pe post de velă. Nu merge și nu reușim să o punem înapoi la fel de bine ca înainte. De aici pornește prima ceartă serioasă pe plută. Se lasă cu acuzații de exces de autoritate, cu fețe intrigate și îmbufnate. Pe scurt, ne certăm ca proștii, dar ne trece repede.

Ne liniștim și cautăm pe Google Maps locuri de campare pentru seară. Pe la ora 21:00 ajungem acolo, însă e prea aproape de pădure și ne e frică de țânțari. În pădure te omoară și ziua, ce să mai vorbim de seară. Hotărâm să stăm aici doar cât să facem un bulz cu cârnați, iar apoi să navigăm mai departe, noaptea.

Pornim când e deja întuneric și avem ceva probleme cu vântul care ne duce tot timpul spre malul stâng, în sălcii. După ce reușim să ne redresăm, avem cea mai tare masă pe plută: bulz la ceaun făcut în zer cu brânză, cârnați și șampanie de Panciu!

Navigăm în continuare pe întuneric, sub un cer extraordinar. Ionuț crede că nu e bine ce facem, eu și Ineu nu vedem riscul. Până la urmă ne calmăm, cântăm în gura mare melodii de Andrieș, Compact, Pearl Jam (știu, alaturarea e complet aiurea, dar și mersul noaptea cu pluta e ciudat).

Bulz cu cârnați la ceaun și șampanie, noaptea pe plută

Pe la 2 noaptea, după ce ne chinuim ca naiba să facem o traversare, tragem pe malul drept pe plaja satului Peceneaga (a.k.a. Peceneaga Beach), o amestecatură de mâl scârbos și iarbă. Când acostăm, Dan cade în apă și ia cu el un stâlp de susținere a copertinei, satelitul și un papuc al lui Ionuț. Recuperăm doar stâlpul și satelitul.

Mai discutăm la o bere, mă mai cert o dată aiurea și cu Ionuț (deși știu că dimineață îmi voi cere scuze), iar apoi ne culcăm. Patru dintre noi pe plută, sub cerul liber, și doi în cort, pe mal.

Ziua 6 (Joi, 9 iulie 2015)

Ne trezim la 8:15 pentru ultima jumătate de zi a expediției. Plecăm la 10 și găsim papucul albastru al lui Ionuț care stă cuminte într-un smoc de iarbă, lângă mal. Doar o pereche de papuci, din cele trei, a rămas întreagă.

Navigăm ușor și suntem atenți să rămânem lângă malul drept, unde se află locul din care vom fi luați de prieteni. Pe drum, avem timp să strângem scoici de mâl, cu intenția de a face din ele o mâncare cu care să-i așteptăm pe Dragoş şi Mihai. După ce strângem vreo 5-6 kg, se rupe juvelnicul și le pierdem.

Mâncarea de scoici care n-a mai fost

Ajungem la locul stabilit ca punct terminus pe la ora 12:30 și ne apucăm imediat să descărcăm bagajele și să demontăm pluta, într-o caldură oribilă pe care, datorită copertinei, nu am simțit-o deloc zilele trecute. Încercăm să tragem mai la umbră dar acolo ne omoară țânțarii. Atacurile astea, de pe ambele maluri ale Dunării, din toate locurile de campare, îl fac pe Ionuț să se intrebe, cu un amestec de ură, curiozitate stiințifică și (parcă) ceva compasiune: „Ăștia ce naiba mânâncă când nu suntem noi aici?”.

Pe la 14:00 ajung și prietenii noștri și începem încărcarea plutei și a bagajelor în dubă. O aducem la București iar la anul o vom îmbunătăți și vom naviga din nou. Aș spune că a fost o aventură fantastică și cred că, în ciuda țânțarilor (e incredibil cât te pot afecta niște ființe atât de mici) și a unor accese de nervi (inevitabile), vom fi aceeași echipă și la expediția viitoare. Am parcurs 97 km din cei 130 planificați inițial (voiam să mergem de la satul Dunărea la Măcin), din cauza lipsei de experiență și a vântului, însă nu suntem deloc supărați, vom recupera la anul. Oricât am încercat, nu am reușit să nu lăsăm nicio urmă. Am pierdut un scaun pliant mic și doi papuci. Și, poate, o șosetă neagră. Nu sunt sigur, pentru că misterul șosetei negre nu a fost dezlegat în această expediție.

Nici pe Ineu nu l-am mai mâncat, am hotărât să îl păstrăm în viu pentru la anul.