Credeți în coincidențe?

IMG_4859

Stau în fața ușii apartamentului cu numărul 17 și țin într-o mână o farfurie cu o bucată de tort de ciocolată, iar în cealaltă o carte. Am emoții atât de mari, că tortul tremură ușor pe farfurie. Bat la ușă și îmi țin respirația; aștept întâlnirea asta de o lună. De fapt, dacă stau să mă gândesc, aș putea spune că o aștept de 20 de ani.

Cine e? se aude dinăuntru o voce subțire.

— Sunt vecina de la trei. Azi e ziua mea și v-am adus o bucată de tort.

***

Totul a început acum o lună, Citește tot articolul …

Cu pluta pe Dunăre

Prima dimineață pe Dunăre

Am construit singuri o plută și am mers cu ea 97 de kilometri pe Dunăre (de la satul Dunărea până mai sus de Peceneaga). Am făcut totul de la zero, în curtea firmei la care lucrăm. Ne-am uitat pe internet (mai sunt şi alţii duşi cu pluta, nu mulţi, ce-i drept), am cumpărat materiale și ne-am apucat de lucru. Am folosit butoaie din tablă, scânduri din lemn de brad, chingi, plăci OSB, șuruburi și un fierestrău electric. Cârma am făcut-o dintr-o oală de campanie tăiată şi îndreptată, iar vâslele le-am făcut din resturi de tablă şi lemn primite de prin vecini. Citește tot articolul …

Combinații

Ilustrație: Robert Obert

Intri cu bemveul pe trotuar. Ești undeva pe Splaiul Unirii. Te oprești foarte aproape de canalul de ciment în care curge Dâmbovița. Deschizi portbagajul şi încerci să scoţi cutia de carton. Nu se mişcă, aşa că o deschizi. E full de carduri clonate şi harduri. Pui mâna pe un card, dar parcă e lipit cu poxipol. Acum doi ani erau aşa uşoare toate lucrurile astea. Vă îmbătaţi, luaţi maşina şi aruncaţi hardurile din mers în Dâmboviţa. O făceaţi la oha, distrugeaţi dovezile râzând. Acum nu mai e timp de caterincă. Eşti singur.

Auzi sirene de-o săptămână, dar poliția nu e nicăieri. Încă. Te ridici din pat şi-ţi strângi hainele într-o geantă de voiaj. Ești într-un hotel din Riga. Piteşti pachetele de euro printre chiloţi. Ce nu încape, doseşti sub tricou, cum te-a învăţat Iulian pe skype. Bagi pula, lui îi e uşor să dea sfaturi de la calculator, nu se duce săgeată afară ca tine. Pe Trifoi l-au prins în Bulgaria când scotea direct de la bancă. Funcţionara l-a mirosit, izchaka edna sekunda, a blocat uşile şi aia a fost, judecată şi un an de pârnaie printre străini.

Nu, Iulian nu-şi ia riscuri d-astea, îl cheamă pe ta-su la el în Thailanda la plajă şi-l trimite acasă blindat. După ce intră cu ei în ţară, ta-su îi spală printr-o firmă de panouri solare. Banii vin din două părţi acum că e fiţă în judeţ să te speli la cur cu apă încălzită ecologic.  La fiecare sută de coco de-a ta, Iulian îşi trage şaizeci. Ai nevoie de el ca de aer, nu negociezi comisionul. Doar da boss iese din gura ta. Citește tot articolul …

O portocală

portocala1

Nu-mi pot aminti sub nicio formă numele, parcă am creierii praștie. Și chiar îi aveam, veneam de la muncă, eram obosită și ratb-ul ăla nu mai apărea. Alexandra (o să-i spun așa, chiar i se potrivește numele) stătea la câțiva metri de mine, lipită de o clădire de-a primăriei, Registrul nu-știu-cui. Când am trecut pe lângă ea și am văzut-o cu chitara în brațe, am scos instinctiv portofelul. Eram cu urechea într-un telefon, am zis „Stai oleacă!” și am închis. Vâj, vâj, scot banii și îi pun în husa de la picioarele ei. Citește tot articolul …

Duncan, ce faci țigane?

duncan2

Mi s-a părut ciudat când m-am trezit cu un telefon de la patronul agenției pentru care lucrez: „Vezi că tura următoare e un pic altfel. Avem o mamă și un fiu, băiatul face 18 ani în a cincea zi de tur și, ce e și mai interesant, puștiul a fost adoptat din România acum vreo 15 ani!”. Am dat un search pe Facebook și am descoperit că prietenii mei din Ferentari puteau trece ca albinoși pe lângă viitorul meu client.

Duncan a primit cadou de majorat o excursie în România, care trebuia să fie un fel de drum inițiatic pentru tânărul american.

I-am luat de la aeroport și, conform programului, am oprit la magazinul Harley Davidson din Băneasa. Credeam că puștiul e cel care vrea ceva anume, dar spre surpriza mea, mama adoptivă era singura interesată de suveniruri pentru prieteni. I-am cazat la hotel și a rămas că ne vedem mai spre seară, când aveam în program un „welcome dinner” la Pescăruș. Deși amândoi păreau un pic defazați – „jet lag” s-au scuzat ei, totul a decurs perfect: le-a plăcut mâncarea, le-a plăcut conversația și toți trei am avut o seară frumoasă. A doua zi plecam spre Sibiu. Citește tot articolul …

Ce facem cu doamna Iordache?

picsel

Doamna Iordache are 84 de ani. Patruzeci de ani a fost profesoară de geografie la un liceu bun din provincie. Acum patru ani a fost diagnosticată cu Alzheimer. Nu mai recunoaște aproape pe nimeni, deși folosește formule de politețe ori expresii prețioase când încearcă să-ți explice lucruri. La un bolnav de Alzheimer, cuvintele apar cam ca într-o imagine dada, împrăștiate aproape aleatoriu, absurd. E tragi-comic să stai lângă ea. În primul rând, ți-e milă de un om ale cărui repere sunt foarte vagi, pierdute undeva în tinerețe. Citește tot articolul …

#ReporterlaVot: Lăsați băutura, vine dictatura

P1220574

Dacă plecam devreme de la protest, trăiam cu impresia că toți oamenii care s-au strâns în Piața Universității aveau același scop. Evenimentul care a început sâmbătă la șase seara în fața fântânii de la Universitate s-a chemat „Vrem să votăm, nu să pontăm”. Până să ajung acasă, n-am știut că despre asta e vorba.

Mulți au venit la un protest solidar cu diaspora nedreptățită de noul proces de votare – s-a strigat îndelung „Diaspora la vot” și „Vrem secții noi în turul doi”. Alții sunt aici pentru Macovei sau pentru oprirea exploatării gazelor de șist, unii pentru lupta anti-comunistă, care pentru alții e sinonimă cu demisia lui Corlățean sau a lui Ponta. Au fost și oameni care au ieșit din casă doar să strige ceva în genul „vorbiți cu toată lumea ca să nu se lase votul liber”. Citește tot articolul …

O zi de vacanță la coada democrației

coada

E zi de alegeri. Ne-am trezit cu greu, dar era deja stabilit – mergem la brunch cu gazdele noastre, un cuplu româno-italian, Alexandra și prietenul ei, Gabriele, ambii arhitecți în Paris. Am venit de miercuri la Paris cu prietena mea Maria pentru un festival de muzică, dar am preferat să stăm până luni, ocazie cu care puteam merge și la vot, aici, în Paris.

Ne-am început dimineața târzie de duminică cu o cafea și o tarte au flan. Era deja ora 14, iar noi încă nu plecasem către secția de votare, doar nu ne grăbea nimic – aveam toată ziua la dispoziție pentru a vota. Gabriele nu a mai așteptat ieșirea la masă, căci brunch nu mai putea fi, și a plecat plecat grăbit la biroul lui pentru a termina un pitch cu predare marți. Am rămas doar cu Maria și gazda noastră, Alexandra, și am decis că mai întâi votăm, iar apoi găsim noi un loc bun pentru o masă gătită.

Maria spune că știe ea drumul, căci a trecut în urmă cu vreo doi ani pe lângă ambasadă. Am iesit de la École Militaire. La semaforul din fața gurii de metrou sunt parcate 6 microbuze de jandarmi trași în armură. Presupunem că sunt ținuți pentru o intervenție în caz de forță majoră. Am refuzat să mă uit pe GPS și am urmat indicațiile Mariei. Am mers câteva sute de metri până am dat într-un parc, la una dintre laturile Domului Invalizilor. Am greșit drumul, ne-am spus, așa că am deschis GPS-ul telefonului pentru a căuta locația ambasadei. Era în direcția opusă. Ne întoarcem. Chiar în fața metroului trecem pe lângă doi români rătăciți, și ei în căutarea ambasadei. Ne aud graiul și o abordează pe Alexandra – Domnișoară, dar ambasada noastră știți unde este?

– Mergeți înainte și la a doua intersecția faceți dreapta pe diagonală, îi răspund eu, cu harta GPS-ului în față.

– Dar cu cine votați? Alexandra e curioasă cu cine votează noul nostru partener de drum, cel care ne-a și cerut indicațiile. Erau totuși primi români pe care îi întâlneam în ziua aceea.

– Eh, cu doamna Udrea.

– Mai bine veniți cu noi la o cafea decât să votați așa, glumește Alexandra.

– Păi spuneți-mi cu cine și votez, răspunde noul nostru coleg de drum, care se ține scai după noi.

– Trebuie să fiți sigur, nu trebuie sa vă spun eu.

– Domnișoară, eu sunt din Gorj. Acolo toată lumea votează cu Ponta. Dar eu nu votez ca restul, spune mândru olteanul nostru. Vă dați seama cum ar fi să vină doamna Udrea aici, la Paris, să se întâlnească cu toți președinții și să ne reprezinte o femeie frumoasă și elegantă ca ea?

– Contează doar cum arată?

– Păi nu contează doar asta. Dar a fost Ministra Culturii, vă dați seama. A făcut multe.

Citește tot articolul …

Cum i-au evacuat mascații pe vecinii mei

Locuiesc pe strada Vulturilor de 14 ani. Prima impresie când am ajuns acolo era de favelă braziliană (muzică pe stradă, dans, haine colorate și copilași murdari de la atâta joacă). Copiii gălăgioși se jucau de dimineața până seara cu mingea și loveau mașinile, alarmele sunând aproape continuu; femei în fuste scuipau semințe pe scăunele în fața casei și stăteau la taifas; la lăsatul serii, tinerii ieșeau super-aranjați și parfumați la plimbare și la o țigară la colț. Animau strada cu zumzetul continuu și cu temperamentul lor coleric.

Cele mai interesante momente erau nunțile și înmormântările, la nunți, strada era plină cap-coadă, nu mai puteai arunca un ac, venea uneori, pe vremuri, Florin Salam și-i încingea cu melodiile lui de dragoste „Vreau să-mi împart viața cu tine/Tu cu mine, eu cu tine/Oooof iubirea meaaa!”, iar la înmormântări era un cort pus lângă casă, rudele cele mai apropiate la o masă, iar un lăutar cu voce gravă cânta muzică lentă și foarte tristă pentru 2-3 zile neîncetat. De sărbători, pregăteam cu părinții pachețele cu eugenii, biscuiți și ciocolățele la care copilașii care mereu se încurcau în versurile sorcovei se bucurau până la cer. Era tradiția noastră.

De curând a murit Dinte, bătut la secția 10, Dinte era atât de sărac că abia dacă s-a simțit vreo înmormântare pe stradă, era parcagiu, o mai avea doar pe mama lui bolnavă terminal. El era unul dintre cei ce trăia în sărăcie abjectă, ca unele dintre familiile care azi sunt evacuate.

Pe strada Vulturilor numărul 50 locuiau de aproape 40 de ani aproximativ 100 de persoane de etnie romă. Ocupaseră acest imobil, care se întinde de-alungul unei alei. Din luna iulie au fost anunțați, că pe 15 septembrie, în prima zi de școală, copiii nu vor mai avea unde să se întoarcă. Au primit ordin de evacuare forțată și nu mai există cale de întoarcere.

Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire

Foto: Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire

După ce firma a câștigat în proces dreptul de a-i evacua cu forța, s-au strâns dube de jandarmi și mascați, blindați ca în filme, care i-au scos cu tot cu lucruri din case. Ieri după amiază, un escavator era poziționat în fața intrării de pe alee pentru a bloca intrarea în casă. Apoi a intrat și a început să demoleze. Citește tot articolul …