Credeți în coincidențe?

IMG_4859

Stau în fața ușii apartamentului cu numărul 17 și țin într-o mână o farfurie cu o bucată de tort de ciocolată, iar în cealaltă o carte. Am emoții atât de mari, că tortul tremură ușor pe farfurie. Bat la ușă și îmi țin respirația; aștept întâlnirea asta de o lună. De fapt, dacă stau să mă gândesc, aș putea spune că o aștept de 20 de ani.

Cine e? se aude dinăuntru o voce subțire.

— Sunt vecina de la trei. Azi e ziua mea și v-am adus o bucată de tort.

***

Totul a început acum o lună, Citește tot articolul …

Combinații

Ilustrație: Robert Obert

Intri cu bemveul pe trotuar. Ești undeva pe Splaiul Unirii. Te oprești foarte aproape de canalul de ciment în care curge Dâmbovița. Deschizi portbagajul şi încerci să scoţi cutia de carton. Nu se mişcă, aşa că o deschizi. E full de carduri clonate şi harduri. Pui mâna pe un card, dar parcă e lipit cu poxipol. Acum doi ani erau aşa uşoare toate lucrurile astea. Vă îmbătaţi, luaţi maşina şi aruncaţi hardurile din mers în Dâmboviţa. O făceaţi la oha, distrugeaţi dovezile râzând. Acum nu mai e timp de caterincă. Eşti singur.

Auzi sirene de-o săptămână, dar poliția nu e nicăieri. Încă. Te ridici din pat şi-ţi strângi hainele într-o geantă de voiaj. Ești într-un hotel din Riga. Piteşti pachetele de euro printre chiloţi. Ce nu încape, doseşti sub tricou, cum te-a învăţat Iulian pe skype. Bagi pula, lui îi e uşor să dea sfaturi de la calculator, nu se duce săgeată afară ca tine. Pe Trifoi l-au prins în Bulgaria când scotea direct de la bancă. Funcţionara l-a mirosit, izchaka edna sekunda, a blocat uşile şi aia a fost, judecată şi un an de pârnaie printre străini.

Nu, Iulian nu-şi ia riscuri d-astea, îl cheamă pe ta-su la el în Thailanda la plajă şi-l trimite acasă blindat. După ce intră cu ei în ţară, ta-su îi spală printr-o firmă de panouri solare. Banii vin din două părţi acum că e fiţă în judeţ să te speli la cur cu apă încălzită ecologic.  La fiecare sută de coco de-a ta, Iulian îşi trage şaizeci. Ai nevoie de el ca de aer, nu negociezi comisionul. Doar da boss iese din gura ta. Citește tot articolul …

Felicitări, ați fost respinsă

10375099_803000343044484_7601823062302307956_n

O să îmi pun filosofia în cap, adică facultatea. Din București. Dar poate că asta și vreau. Pe numele meu Raluca Roșu, am două diplome de la filosofie, una de licență și una de master. Ambele zac și adună praf în secretariatul de la etajul unu al clădirii de sticlă de pe Splaiul Independenței. Sunt acolo din septembrie anul trecut și nici până azi nu m-am dus după ele.

Nu au zis „respins” pe față când am aplicat la doctorat, dar m-au pus pe o listă incertă, au zis 9.25 și deasupra mea tronau cei câțiva care intraseră la buget fără bursă, respectiv la buget cu bursă. Norocoșii din urmă – cu șapte milioane pe lună sau cât le dă. În New York trăiam cu 20 de dolari pe zi, asta fără să pun la socoteală cazarea. De-acolo nu am luat diplomă, doar niște hârtii cu note mari și ne pare rău, nu avem bani.

De plecat în New York am plecat când deja mă săturasem de filosofie, dar mai ales de cele trei departamente de la noi: filosofia culturii, filosofie moral-politică și filosofie teoretică. Toți se urăsc între ei, mai mult sau mai puțin public, se joacă de-a ieșitu’ la bere și prietenia cu studenții. Se fac glume pe seama tuturor, ăia de dreapta îl urăsc mai mult pe Heidegger decât pe Marx, iar ăia de-l citează cu sfințenie pe Heidegger vorbesc în limbi necunoscute mie. Toți au ceava de împărțit cu psihanaliza. De-asta am zis: gata, plec. O să învăț teorie psihanalitică undeva mișto și o să citesc Freud toată ziua.

Citește tot articolul …

#ReporterLaVot: Am urmărit reacţiile oamenilor

panou_electoral

Mă privesc cu toţii. Fiecare mă scanează. Fiecare se întreabă cine e rahatul ăsta? Oamenii sunt ofensivi, iar asta se vede în privirea lor. Nu e necesar s-o spună cu voce tare. După vreo oră, unul îşi face curaj. Se apropie de mine, cu telefonul în mâna dreaptă. Mă priveşte fix şi mă întreabă din mers:

  • Tu încă eşti aici?

Mă opresc din scris şi mă uit la el. Nu ştiu ce să îi răspund. Îmi dreg puţin vocea şi murmur:

  • Am fost la vot.
  • Acum o oră! Dar acasă când pleci?

Ăh, asta e o întrebare bună!, mă gândesc.

  • Cred că mai stau puţin.
  • Mhm! Ia să ai tu grijă!

Citește tot articolul …