Amărîți la malu’ mării

Dacă ai jucat vreodată Fallout și te-ai plimbat prin deșertul post-apocaliptic cu case din gunoaie și oameni care se luptă pentru supraviețuire, o să ai un deja-vu la marginea stațiunii turistice Eforie.

Zona de relax a stațiunii e un păienjeniș de străduțe cu vile și pensiuni de familiști, cu trandafiri înfloriți și restaurante de sindicaliști (Economul, Briza Mării și tot așa).

Dacă ieși un pic din zona de confort și urci pe strada Alexandru cel Bun, se termină vilele și intri în Wasteland. Dintre ciulini și câini apar în depărtare cîteva bordeie improvizate și containere cu oameni, în jurul a două cratere pline cu gunoaie. Îi mai vizitează camioane care varsă moloz în groapă.

image00

Ne facem loc printre mărăcini și dăm peste un tip la bustul gol care face curat între niște table care au rolul de stână.  Citește tot articolul …

Antreprenorii din Buduburam

Am ajuns în Buduburam, Ghana, ca să văd ce se întâmplă când refugiații nu mai pleacă acasă. Tabăra Buduburam a fost una dintre cele mai mari din Africa de Vest, unde au ajuns zeci de mii de oameni exilați de conflicte sângeroase. Cei mai mulți au venit din Liberia, dar au fost și din Sierra Leone sau alte țări din Africa. Speriați de războaiele lungi din țările lor, refugiații au transformat tabăra într-o comunitate în care existența se desfășoară cât se poate de obișnuit.  Citește tot articolul …

Credeți în coincidențe?

Stau în fața ușii apartamentului cu numărul 17 și țin într-o mână o farfurie cu o bucată de tort de ciocolată, iar în cealaltă o carte. Am emoții atât de mari, că tortul tremură ușor pe farfurie. Bat la ușă și îmi țin respirația; aștept întâlnirea asta de o lună. De fapt, dacă stau să mă gândesc, aș putea spune că o aștept de 20 de ani.

— Cine e? se aude dinăuntru o voce subțire.

— Sunt vecina de la trei. Azi e ziua mea și v-am adus o bucată de tort.

***

Totul a început acum o lună, Citește tot articolul …

Cu pluta pe Dunăre

Am construit singuri o plută și am mers cu ea 97 de kilometri pe Dunăre (de la satul Dunărea până mai sus de Peceneaga). Am făcut totul de la zero, în curtea firmei la care lucrăm. Ne-am uitat pe internet (mai sunt şi alţii duşi cu pluta, nu mulţi, ce-i drept), am cumpărat materiale și ne-am apucat de lucru. Am folosit butoaie din tablă, scânduri din lemn de brad, chingi, plăci OSB, șuruburi și un fierestrău electric. Cârma am făcut-o dintr-o oală de campanie tăiată şi îndreptată, iar vâslele le-am făcut din resturi de tablă şi lemn primite de prin vecini. Citește tot articolul …

Homeless în Mexic

Când am plecat ca voluntară într-un orfelinat din Mexic, tot ce ştiam despre ţara asta era povestea cu crimele odioase și traficanţii de droguri. În loc de asta, am găsit oameni care respectă cu sfințenie tradițiile străvechi și femei care luptă pentru dreptul de a alege ce se întâmplă cu corpul lor.  Ultima zi am vrut să o petrec mai aproape de poveștile despre violență și droguri – printre homleșii care încearcă să lase strada. Am ajuns în centrul de ajutor pentru persoanele fără adăpost Puente de Vida, un loc în care oamenii străzii vin în căutarea unui acoperiş.

Puente de Vida se află într-un cartier al Districtului Federal în care ți se sugerează „să te ții de buzunar când mergi pe stradă”.  Citește tot articolul …

Ultimii mayași

O femeie stă în genunchi și strânge în mână corpul inert al puiului de găină pe care l-a decapitat. Lângă picioarele ei e un cuțit cu sânge, iar de jur împrejur un covor din ierburi, încadrat de lumânări. Sunt în Mexic, la biserica catolicilor tradiționaliști din satul San Juan Chamula. Comunitatea de aici este una dintre puținele care păstrează tradițiile strămoșilor mayași.

Am coborât din autocar direct în centrul localității de chamula, cu gândul de a găsi obiceiurile și superstițiile lăsate de mayași.  Citește tot articolul …

Duncan, ce faci țigane?

Mi s-a părut ciudat când m-am trezit cu un telefon de la patronul agenției pentru care lucrez: „Vezi că tura următoare e un pic altfel. Avem o mamă și un fiu, băiatul face 18 ani în a cincea zi de tur și, ce e și mai interesant, puștiul a fost adoptat din România acum vreo 15 ani!”. Am dat un search pe Facebook și am descoperit că prietenii mei din Ferentari puteau trece ca albinoși pe lângă viitorul meu client.

Duncan a primit cadou de majorat o excursie în România, care trebuia să fie un fel de drum inițiatic pentru tânărul american.

I-am luat de la aeroport și, conform programului, am oprit la magazinul Harley Davidson din Băneasa. Credeam că puștiul e cel care vrea ceva anume, dar spre surpriza mea, mama adoptivă era singura interesată de suveniruri pentru prieteni. I-am cazat la hotel și a rămas că ne vedem mai spre seară, când aveam în program un „welcome dinner” la Pescăruș. Deși amândoi păreau un pic defazați – „jet lag” s-au scuzat ei, totul a decurs perfect: le-a plăcut mâncarea, le-a plăcut conversația și toți trei am avut o seară frumoasă. A doua zi plecam spre Sibiu. Citește tot articolul …

#ReporterLaVot: Am urmărit reacţiile oamenilor

Mă privesc cu toţii. Fiecare mă scanează. Fiecare se întreabă cine e rahatul ăsta? Oamenii sunt ofensivi, iar asta se vede în privirea lor. Nu e necesar s-o spună cu voce tare. După vreo oră, unul îşi face curaj. Se apropie de mine, cu telefonul în mâna dreaptă. Mă priveşte fix şi mă întreabă din mers:

  • Tu încă eşti aici?

Mă opresc din scris şi mă uit la el. Nu ştiu ce să îi răspund. Îmi dreg puţin vocea şi murmur:

  • Am fost la vot.
  • Acum o oră! Dar acasă când pleci?

Ăh, asta e o întrebare bună!, mă gândesc.

  • Cred că mai stau puţin.
  • Mhm! Ia să ai tu grijă!

Citește tot articolul …

Viața în satul Juanitei

Sunt singură pe o uliță părăsită, de parcă viața ar fi plecat de mult din acest loc. Dintr-o clădire impozantă, pictată în galben, vin note muzicale care parcă au adormit tot. Merg prin praf spre casa în care am mai fost în februarie. Un dulău alb, care se odihnește la umbra unui cactus, îmi dă speranță. Există viață în satul Hutlatlauca, situat în centrul statului Puebla. Mexicanii îl cunosc drept ”satul cactușilor”. Eu îl știu drept satul Juanitei, femeia care ajută la curățenie în casa în care locuiesc în Mexic.

Juanita s-a mutat la oraș în ianuarie 2014, cu 2 săptămâni înainte ca eu să ajung în Mexic. A trăit toată viața în satul pe care îl iubește cu un sentiment ce niciodată nu ar putea fi profan. În buletin are 50 de ani, dar chipul și mâinile sugerează că centura ce îi strânge mereu brâul cară mai mulți. Atunci când nu gătește, spală sau vede telenovela, Juanita visează că într-o zi se va întoarce de tot în satul ei drag. Între timp, realitatea și necesitatea de a-și ajuta fiul de 20 de ani o țin la oraș.

sat

Din spatele gratiilor ce păzesc geamul, se aude vocea pe care o căutam: ”no, no, miralaaa, ya llegó!” (nu, nu, uite-o, a ajuns!). Juanita vorbește la telefon, cocoțată în geam, singurul loc în care prinde semnal în căsuța ei. Când mă vede, fața i se rotunjește și mai tare într-un zâmbet și se grăbește să închidă telefonul cu mâinile bătătorite. Tocmai o sunase familia care mi-e gazdă în Mexic, îngrijorată că mă voi rătăci și nu voi ajunge niciodată. Citește tot articolul …

Zece ani soldat în Israel


Într-un bar din São Paulo, un bătrânel de 92 de ani, cu fes de dac în vârful capului, primește bezele de la o braziliancă de 80 de ani. Asta îmi face curte. Bătrânețea… o iei razna. Trage din pipă și își mărește ochii, cu poftă de vorbă în oricare din cele trei limbi știute la perfecție: română, ebraică, portugheză.

Ștefan Chițimia s-a născut la 28 octombrie 1926, în satul Dimiana, județul Buzău, al cincilea din șapte copii.

La 22 de ani, după Al Doilea Război Mondial, și-a luat lumea în cap și a plecat spre America, dar a ajuns să lupte în războaiele Israelului. De 56 de ani stă în Brazilia. A avut o fabrică de chiloți și acum, cu pipa în gură, e mascota cartierului în care locuiește: i se spune în portugheză braziliană Stéfan sau o romeno. Când nu citește ziarul cu lupa, se trage de șireturi cu ospătarii și vecinii, are grijă de lucrurile homleșilor sau vorbește despre război cu medicii evrei de la spitalul din apropiere. Citește tot articolul …