Suntem de o oră în Moldova. Nu mi-aș fi dat seama că am trecut în altă țară dacă nu s-ar lăfăi pe fesele dealurilor zeci de vii și livezi. Șoseaua trece grăbită prin Rezervația Naturală Codrii. Mai puțin grăbită, o căruță pe acostament. Îi fac entuziasmat cu mâna copilului din fân – prima interacțiune cu un moldovean la el acasă! Îmi răspunde cu ambele mâini: muie! Îmi aranjez calm ochelarii de soare și aleg să-mi alimentez iluzia mai departe cu radio local.

Se ține weekend de burlăcie pentru un frate, așa că ne-am gândit să petrecem tot între frați, printre moldoveni. Chișinăul e aproape de graniță și cică ar fi ieftin, iar noi suntem doxă de geopolitică și clișee despre basarabeni.

Și e chiar așa, frate, prețurile sunt foarte mici. Un pachet de țigări e 16 leuți moldovenești, adică 4 lei de-ai noștri. O bere Chișinău la fel. Mit confirmat.

De mic visam să ajung în Basarabia frumoasă și să îi unesc pe români peste Prut ca un Mihai Viteazu invitat la Surprize Surprize. M-am mai temperat, ca Grigore Vieru – “Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”.

Seara ne găsește la Spălătorie. Cuva unei mașini de spălat emană lumină mai proaspătă ca orice disco ball. La bar, două fătuce fac recensământul – îți declari naționalitatea și ele prepară un shot în culorile drapelului tău. Și aici se boicotează, dintre români, moldoveni și ruși se detașează pohui.

Spălătoria e un loc de hipsteri filoromâni mai cool ca multe dughene “pe concept” din spațiul cultural românesc. Aici oamenii se iau la trântă cu establishment-ul prin piese de teatru, iar seara dau petreceri cu viniluri vechi. Ecoul pauperității înlocuiește muzica de fiecare dată când dj-ul schimbă placa la singurul pick-up din dotare. Trec însă ușor peste inconvenient când îmi amintesc că aici chiar sunt bogat.

Facem cunoștință cu Marc. Vorbește frumos, cu har. Pentru mine toți moldovenii vorbesc frumos. Au graiul mai dulce, cuvinte uitate, rusisme și inversiuni ciudate. Discursul lui fără cusur îmi amintește de Șoapta Ciocanei. Poate ajungem mâine pe acolo.

În Chișinău, Marc e proprietar de hostel. În New York e asistent universitar la ceva facultate de politologie. Stăm ca apostolii când ne explică cum e cu limba moldovenească printr-un banc.

Cică un moldovean e prins că lucra la negru în Germania și i se aduce un translator român.

– Ce faci aici?

– Iaca rabotaju (muncesc).

– Aha… și ce faci tu la rabotaju ăsta?

– La stroikă (construcții).

– Înțeleg… și la stroika asta, ce faci?

– Trube (țevi).

Câteva vodci mai târziu, în Tipografia, un tip îmi cere o țigară în rusă. I-o ofer în română. Se luminează și îmi aruncă direct concluzia unei virtuale băute împreună: “așa e, suntem frați, dar noi… suntem moldoveni. Unire nu se poate, dar o alianță mai aleasă… asta aș vrea.” Pentru prima dată recunosc că mă aflu într-o lume paralelă, o altă Românie cu altă pălărie. Până acum vedeam diferențele dintre noi ca pe ceva bun, la fel cum diferența de potențial dintre două puncte determină apariția curentului electric. Acum diferențele mi se par insurmontabile și nu e doar dramalcoolemia.

Pe trezie văd mai bine. Lângă gară, pe strada Tiraspol, oamenii vând tot, de la chiloți și bibelouri până la piese de Lada Niva și aparate Lubitel. Fără samsari, scandalagii sau pungași, fără haos și mizerie. Din goana noastră după căpătuială, chișinăuenii ar putea părea săraci. Dar, dacă faci o pauză, îi vei vedea demni și senini.

Spargem niște sute de lei pe plăci și medalii sovietice și pornim spre Național.

Hotel Național e numele celor 15 etaje părăsite în mijlocul orașului. Vrem să ajungem sus. Tipul de la spălătoria auto e lat și tatuat. Se înmoaie însă când află că suntem turiști români și ne face semn spre intrarea ascunsă după o prelată.

Hotelul e o ruină din care s-a furat tot: geamuri, lifturi, parchet, până și marmura de pe scări. Mai puțin motorul liftului, motiv pentru care pe la etajul 10 ne întâmpină un paznic și mai lat și înarmat. Ochii umezi și povestea cu turiștii din România rezistă.

De pe acoperiș se vede tot Chișinăul. Orașul e mai degrabă întins decât înalt și mai mult case și copaci decât comunism-socialism. Aici Kogălniceanu se intersectează cu Lev Tolstoi fără probleme, iar Coșbuc se întâlnește la colț cu Pușkin.

Setea noastră pentru grai moldovenesc (+50 de leuți) îmbie omul la vorbă. Locuiește într-un sat din stânga Nistrului controlat încă de Republica Moldova. Trece granița săptămânal să ajungă acasă. A fost polițist moldovean în Transnistria, ocazie cu care a mâncat multă bătaie de la milițiile rusești. E un munte de om, dar încă se mai teme de obuzele din ‘92 ca de niște stafii. Știe el cum e cu propaganda rusească, cum înscenau crime și ticăloșii cu autori români în războiul transnistrean.

(Poate de-asta nici nu sunt atât de speriați moldovenii de povestea din Ucraina, ei au trăit-o deja, îmi subliniez în cap uitându-mă la traficul rar). Rușii nu aveau cum să intre în Ucraina, spune zâmbind, erau deja acolo. Speră la o apropiere de Rusia, e cea mai puternică țară. “Ce-a făcut România pentru noi?”. Și-apoi ce să facă Moldova în Europa plină de pederaști? (și totuși propaganda funcționează) “Astea-s prostolojii, nouă nu ni trebă prostolojii d-estea”. Și ne mai zice ceva dacă nu ne supărăm. Nu ne supărăm. La voi… e prea multă țigănie și scandal.

L-am invitat să vină la schimb în România, poate își face altă părere. Sau măcar o mai completează pe a lui. Ar veni pentru castelul lui Dracula, i-ar plăcea un Țepeș și la ei.

Eu v-aș mai îndemna la multe, dar mergeți mai bine de gustați. Sunt de încercat Eli Pili – o scumpete de restaurant unde au soleancă, Andy’s Pizza – mai mult pentru blinii, Cricova – se știe, muzeele – au o mulțime, divinul – coniacul lor divin, Clubul Rai – pentru bună purtare.

Până să ne dăm seama cum a trecut timpul, suntem în Vama Leușeni, la duty free, împachetați în bomboane Bucuria, vinuri și țigări. Le distribuim între noi, câte două pe cap de om să nu fie probleme. La venire ne-ntrebaseră dacă suntem vreo formație, acum dacă suntem contrabandiști. De nici una, frate, am venit pe pace.

Basarabia, ne unim, nu ne unim, sigur ne mai întâlnim!