Amărîți la malu’ mării

Dacă ai jucat vreodată Fallout și te-ai plimbat prin deșertul post-apocaliptic cu case din gunoaie și oameni care se luptă pentru supraviețuire, o să ai un deja-vu la marginea stațiunii turistice Eforie.

Zona de relax a stațiunii e un păienjeniș de străduțe cu vile și pensiuni de familiști, cu trandafiri înfloriți și restaurante de sindicaliști (Economul, Briza Mării și tot așa).

Dacă ieși un pic din zona de confort și urci pe strada Alexandru cel Bun, se termină vilele și intri în Wasteland. Dintre ciulini și câini apar în depărtare cîteva bordeie improvizate și containere cu oameni, în jurul a două cratere pline cu gunoaie. Îi mai vizitează camioane care varsă moloz în groapă.

image00

Ne facem loc printre mărăcini și dăm peste un tip la bustul gol care face curat între niște table care au rolul de stână.  Citește tot articolul …

Sirianul acuzat că și-a traficat propria familie

Alkhataib Mohammad Samih este un sirian care a fugit în Europa pentru a-și salva copiii de stagiul militar. Dictatorul Bashar al Assad îi obligă pe soldați să lupte împotriva conaționalilor, într-un război care durează de peste patru ani. Refuzul înseamnă închisoare.

Samih plănuia ajungă în Suedia, dar este oprit în România la începutul lui 2015, când poliţiştii de frontieră din Constanţa interceptează vaporul cu refugiați. Apoi îl acuză pe bărbat de trafic de persoane, susținând că acesta își trafica propria familie — soția și doi fii. 

Citește tot articolul …

Antreprenorii din Buduburam

Am ajuns în Buduburam, Ghana, ca să văd ce se întâmplă când refugiații nu mai pleacă acasă. Tabăra Buduburam a fost una dintre cele mai mari din Africa de Vest, unde au ajuns zeci de mii de oameni exilați de conflicte sângeroase. Cei mai mulți au venit din Liberia, dar au fost și din Sierra Leone sau alte țări din Africa. Speriați de războaiele lungi din țările lor, refugiații au transformat tabăra într-o comunitate în care existența se desfășoară cât se poate de obișnuit.  Citește tot articolul …

Credeți în coincidențe?

Stau în fața ușii apartamentului cu numărul 17 și țin într-o mână o farfurie cu o bucată de tort de ciocolată, iar în cealaltă o carte. Am emoții atât de mari, că tortul tremură ușor pe farfurie. Bat la ușă și îmi țin respirația; aștept întâlnirea asta de o lună. De fapt, dacă stau să mă gândesc, aș putea spune că o aștept de 20 de ani.

— Cine e? se aude dinăuntru o voce subțire.

— Sunt vecina de la trei. Azi e ziua mea și v-am adus o bucată de tort.

***

Totul a început acum o lună, Citește tot articolul …

Cu pluta pe Dunăre

Am construit singuri o plută și am mers cu ea 97 de kilometri pe Dunăre (de la satul Dunărea până mai sus de Peceneaga). Am făcut totul de la zero, în curtea firmei la care lucrăm. Ne-am uitat pe internet (mai sunt şi alţii duşi cu pluta, nu mulţi, ce-i drept), am cumpărat materiale și ne-am apucat de lucru. Am folosit butoaie din tablă, scânduri din lemn de brad, chingi, plăci OSB, șuruburi și un fierestrău electric. Cârma am făcut-o dintr-o oală de campanie tăiată şi îndreptată, iar vâslele le-am făcut din resturi de tablă şi lemn primite de prin vecini. Citește tot articolul …

Manele și House – enclavizare și suprapuneri

Întâmplarea a făcut ca, pentru o perioadă, manelele şi muzica denumită generic “house” să ajungă să fie hulite la pachet. Două culturi de petrecere, manelele venind pe filiera nunților, botezurilor și aniversărilor familiste deci pe filieră lăutărească tradițională, iar “house-ul” eclozând timid la sfârșitul anilor nouăzeci în rândul tinerilor urbani devoratori de modele vestice (cum zicea Liviu de la MCM la prima ediție Mission: “parfumul occidental de care aveam atâtă nevoie“).

La sfârșitul anilor nouăzeci, un segment al societații a simțit nevoia să ia o poziție, “house”-ul fiind descoperit și asociat repede cu o anumită cultură urbană de noapte (de club) ce implică şi droguri, iar manelele fiind bineînţeles asociate cu etnia romă plus dimensiunea turcească din români – pe scurt, cu tot ce trage în spate societatea românească civilizat-orientată. Ambele direcții duceau la pierzanie, la o aparentă imbecilizare, erau acuzate prăjeala pe house si cocălăreala manelistică, “pastilații” și “țiganii”.

“Pastilații” și “țiganii”, doi inamici abstracți

Doi inamici abstracți care amenințau viitorul țării și care au mers o vreme în tandem în imaginarul public. În fapt, la sfârșitul anilor nouăzeci se reliefa firav o clasă de mijloc. Până să se trezească gardienii, anubișii adevărului artistic național, erau dese întrepătrunderile cu toate zonele pop. Înainte de marea schismă intelectuali-manele din anii 2000 lucrurile erau ceva mai relaxate și erau multi adolescenți care frecventau ambele lumi și ascultau intercalat în Cielo și manele și house (sau orice mutație a lui). Chiar și azi prin “cartiere” lucrurile stau mult mai eterogen, în Berceni la Club 178, se trecea de la manele la r’n’b la hip-hop și înapoi cu mare lejeritate. Citește tot articolul …

Mirosul gardeniei. 66 de ani în exil

La începtul lui decembrie am intrat în tabăra de refugiați palestinieni Bourj al Barajneh din sudul Beirutului. Am ajuns apoi în alte două tabere – Ein el Helweh și Dbayeh. În Dbayeh, alături de palestinieni, erau și refugiați libanezi care fuseseră alungați de războaiele din sudul țării.

Cu două zile înainte, pe drumul până în Baalbek, spre granița estică cu Siria, am văzut sute de corturi mari din plastic alb cu acoperișul fixat cu cauciucuri, în mijlocul campului. Erau tabere de refugiați sirieni. Continue reading…

Combinații

Intri cu bemveul pe trotuar. Ești undeva pe Splaiul Unirii. Te oprești foarte aproape de canalul de ciment în care curge Dâmbovița. Deschizi portbagajul şi încerci să scoţi cutia de carton. Nu se mişcă, aşa că o deschizi. E full de carduri clonate şi harduri. Pui mâna pe un card, dar parcă e lipit cu poxipol. Acum doi ani erau aşa uşoare toate lucrurile astea. Vă îmbătaţi, luaţi maşina şi aruncaţi hardurile din mers în Dâmboviţa. O făceaţi la oha, distrugeaţi dovezile râzând. Acum nu mai e timp de caterincă. Eşti singur.

Auzi sirene de-o săptămână, dar poliția nu e nicăieri. Încă. Te ridici din pat şi-ţi strângi hainele într-o geantă de voiaj. Ești într-un hotel din Riga. Piteşti pachetele de euro printre chiloţi. Ce nu încape, doseşti sub tricou, cum te-a învăţat Iulian pe skype. Bagi pula, lui îi e uşor să dea sfaturi de la calculator, nu se duce săgeată afară ca tine. Pe Trifoi l-au prins în Bulgaria când scotea direct de la bancă. Funcţionara l-a mirosit, izchaka edna sekunda, a blocat uşile şi aia a fost, judecată şi un an de pârnaie printre străini.

Nu, Iulian nu-şi ia riscuri d-astea, îl cheamă pe ta-su la el în Thailanda la plajă şi-l trimite acasă blindat. După ce intră cu ei în ţară, ta-su îi spală printr-o firmă de panouri solare. Banii vin din două părţi acum că e fiţă în judeţ să te speli la cur cu apă încălzită ecologic.  La fiecare sută de coco de-a ta, Iulian îşi trage şaizeci. Ai nevoie de el ca de aer, nu negociezi comisionul. Doar da boss iese din gura ta. Citește tot articolul …

O portocală

Nu-mi pot aminti sub nicio formă numele, parcă am creierii praștie. Și chiar îi aveam, veneam de la muncă, eram obosită și ratb-ul ăla nu mai apărea. Alexandra (o să-i spun așa, chiar i se potrivește numele) stătea la câțiva metri de mine, lipită de o clădire de-a primăriei, Registrul nu-știu-cui. Când am trecut pe lângă ea și am văzut-o cu chitara în brațe, am scos instinctiv portofelul. Eram cu urechea într-un telefon, am zis „Stai oleacă!” și am închis. Vâj, vâj, scot banii și îi pun în husa de la picioarele ei. Citește tot articolul …

Homeless în Mexic

Când am plecat ca voluntară într-un orfelinat din Mexic, tot ce ştiam despre ţara asta era povestea cu crimele odioase și traficanţii de droguri. În loc de asta, am găsit oameni care respectă cu sfințenie tradițiile străvechi și femei care luptă pentru dreptul de a alege ce se întâmplă cu corpul lor.  Ultima zi am vrut să o petrec mai aproape de poveștile despre violență și droguri – printre homleșii care încearcă să lase strada. Am ajuns în centrul de ajutor pentru persoanele fără adăpost Puente de Vida, un loc în care oamenii străzii vin în căutarea unui acoperiş.

Puente de Vida se află într-un cartier al Districtului Federal în care ți se sugerează „să te ții de buzunar când mergi pe stradă”.  Citește tot articolul …